Căderile de zăpadă și viscolul au creat probleme majore și în zona Moinești. Cele mai grave probleme s-au înregistrat la intrarea și ieșirea din Moinești, pe drumul județean 117, în comunele Poduri și Zemeș. Din cauza vremii rele, ieri, pe la amiază nu se putea circula din centrul comunei Poduri spre Bucșești și Cernu. în plus, era afectată și relația Poduri – Buda – Berzunți.
„Practic, aproximativ șase mii de locuitori din comună au rămas izolați. Singura posibilitate de acces este să parcurgă distanțele pe jos. Am fost acolo și nu m-am putut întoarce la primărie decît străbătînd nămeții, depășind cu pașii și nămeți de peste doi metriînălțime. A trebuit să-mi pun fularul peste față, ca să pot respira. Așa ceva nu-mi aduc aminte să mai fi întîlnit. La nivel de primărie am mobilizat personalul necesar, inclusiv un utilaj cu lamă, pentru a interveni, dar totul este în zadar, deoarece vîntul nu cedează. Afectați sînt, în principal, navetiștii care lucrează în domeniul petrolului și elevii care frecventează liceele din Moinești”, ne-a declarat Ioan Dobrovăț, primarul din Poduri.
O situație aproape asemănătoare se regăsea și în comuna Zemeș. „încă din cursul nopții de duminică spre luni, pe drumul județean 117, de la Zemeș la Bolătău, nu se mai putea circula. Situația este neschimbată și astăzi (n.r. – luni 13 februarie), deoarece vîntul formează suluri de zăpadă, care nu pot fi depășite. Noi am apelat la Direcția Județeană de Drumuri, dar și la cei de la Petrom, segmentul respectiv de drum fiind indispensabil activității de profil în zonă. însă ninsoarea și vîntul amînă remedierea problemei. Ce se înlătură de pe șosea se depune imediat la loc”, ne-a spus Ion Șelaru, primarul din Zemeș.
La Moinești, vreme mai bună
Mult mai ușor au scăpat locuitorii Moineștiului. „încă de la primele ore ale dimineții, am mobilizat 50 de salariați de la primărie, plus alți 16 de la societatea „Prest Serv”, care au dezăpezit atît străzile, cît și căile pietonale, cu precădere în cartiere. în plus, am folosit două buldoexcavatoare, o autobasculantă cu lamă și un tractor cu remorcă. Din fericire, intervenția noastră, dar și situația meteo, mai puțin aspră, nu au perturbat activitatea cotidiană a moineștenilor”, ne-a declarat Nicolae Nechifor, viceprimarul din Moinești. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.