Detensionarea atmosferei din cadrul filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), proiecte culturale cît mai multe și ateliere noi de creație pentru artiștii plastici sînt cîteva dintre gîndurile noului președinte al filialei Bacău a UAP, pictorul Dionis Pușcuță. Ales în cadul întîlnirii de duminică după-amiază, tînărul președinte a făcut cîteva afirmații menite a calma spiritele în breaslă. „Nu putem scoate oamenii afară din ateliere. Nu există așa ceva. Exclud din start această idee. Vreau să supraetajăm atelierele actuale. Există un proiect în acest sens și sper să-l punem în aplicare cît mai repede”, ne-a declarat el. în ceea ce privește tensiunile dintre taberele existente în sînul filialei, Dionis Pușcuță crede că cel mai bun leac va fi timpul. „O să lăsăm să treacă timpul. Personal, nu sînt încărcat cu energiile lor acumulate de-a lungul anilor. Nu vreau să mă încarc cu păcatele tinereții lor”, a conchis Pușcuță, a cărui alegere a constituit o mare supriză. Cel puțin pentru decanul plasticienilor băcăuani, Ilie Boca. „Nu mă așteptam să iasă el, dar pînă la urmă trebuie să fim bucuroși că cineva vrea să facă treabă, are energie și dorește să ducă mai departe această filială”, ne-a declarat maestrul Boca.
Votul acordat lui Dionis Pușcuță nu este singura noutate apărută după alegerile de duminică. între membrii consiliului de administrație al filialei Bacău a UAP a fost inclus și moineșteanul Ion Văsîi, pe lîngă Ilie Boca, Cristina Ciobanu, Ion Burlacu și Vasile Crăiță Mîndră. Noul membru în comitet este considerat unul dintre stîlpii de bază ai noului președinte. „Este foarte important acest consiliu, să fiu sprijint de ei. Mă bazez pe Văsîi și Cristina Ciobanu. Sînt mai dinamici”, a afirmat Dionis Pușcuță. Același ton optimist îl are și Văsîi, care consideră că alegerea tînărului artist pe cea mai înaltă treaptă a fost soluția cea mai bună pentru filială. „A ieșit un consiliu echilibrat. âl vom susține pe Dionis Pușcuță, atîta timp cît va face ceea ce a promis în fața tuturor artiștilor plastici”, ne-a zis Ion Văsîi.
Pictorii băcăuani așteaptă să vadă ce va face Dionis Pușcuță pentru artiștii plastici. „Este un președinte activ, cu multă inițiativă. Are de rezolvat cel puțin două probleme mari: soluționarea problemei atelierelor și restabilirea colegialității și a încrederii între membrii filialei”, a spus pictorul Ștefan Pristavu.
Pentru oamenii de artă din Bacău, alegerea lui Dionis Pușcuță nu înseamnă mai nimic. „Nu este important cine a ieșit președinte. E important ca filiala să existe și să fie un ferment al vieții culturale din Bacău, să atragă energii creatoare, să le stimuleze și să propună activități interesante. Să dea cu tifla societății de consum. âi doresc foarte mult succes și să fie generos. Iar filiala să colaboreze cît mai bine cu celelalte uniuni din țară. âi doresc să aibă cît mai multe de spus, pentru că atunci cînd ai ceva de spus înseamnă că exiști”, a afirmat criticul de artă Carmen Mihalache, redactor șef al revistei „Ateneu”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.