De veghe la viața bolnavilor printre nămeți

Administrator

Vreo patru femei stau apropiate una de alta la ceea ce îmi părea la început un geam. Abia după ce mi s-au obișnuit ochii cu lumina din încăpere am realizat că ele stau de fapt în fața unor monitoare de calculator și că răspund la telefoanele date de pacienți. Eram în dispeceratul Serviciului Județean de Ambulanță, iar telefoanele zbîrnîiau cu strigăte de S.O.S. de la bolnavii din tot județul. Am salutat, una dintre ele mi-a răspuns scurt și a revenit la activitatea de bază. „Spuneți că vomită?”, își întreabă ea interlocutorul de la celălalt capăt al firului. „N-am cum, acolo nu a fost deszăpezit deloc de cînd a început să ningă. Dacă nu intră o freză să elibereze drumul nu am cum să trimit Salvarea”, spunea o alta. „Este asistent medical în comună să o asiste la naștere în caz că nu ajunge mașina noastră pînă acolo?”, întreabă și cealalată. Timp de aproape un sfert de oră femeile răspund neîncetat la telefoane. De undeva, nu știu de unde, în încăperea micuță năvălește miros de cartofi copți care îmi aduc aminte de copilăria îngropată în troiene, de focul din sobă cu flăcări harnice și spuza sub care se pîrpoleau cartofii aduși de tata din beci cu lădița. Mă smulge din reeverie, o femeie cît un pumn care îmi spune că vom merge împreună cu Salvarea către Tamași, unde sînt semnalate trei cazuri destul de grave. Unul de noaptea, altul de la primele ore ale dimineții și altul în jur de ora 11,00. „N-am avut cum să ajungem pînă acolo că drumul este înfundat”, face o remarcă un asistent blond cu privirea senină, care ia sub braț ceva ce seamănă a rucsac, dar cu prea multe cabluri ca să nu fie vreun aparat medical, ceva.

Stopul CFR-ului indica doar „accesul interzis”

Ne-am urcat în salvare și toată lumea își face cruce, firesc, la ieșirea din incintă. „Poate ne ajută Dumnezeu!”, spune șoferul Alexandru Macovei, om cu peste 25 de ani de experiență. „Mi-am dat „doctoratul” la IRTA și de șapte ani sînt șofer pe Ambulanță. Poate ajungem cu bine înapoi, fără evenimente”, speră omul cu privirea țintă spre șosea. Brusc viscolul capătă amploare și sunetul strident al Salvării aproape că nu este băgat în seamă de nimeni din trafic. Cîte o mașină, ici-colo se desprinde din șir și trage o jumătate de metru mai spre dreapa. Fără să se mînie, șoferul de pe ambulanță intră pe contrasens și depășește nodul de trafic. Ajungem la trecerea de cale ferată de la intrarea în Nicolae Bălcescu. Un sunet de alarmă strident depășeșete ca decibeli șuieratul viscolului și cînd ajungem mai aproape observăm și semnalul roșu clipitor. Oprim cuminți și așteptăm răbdători să vină trenul. între timp asistentul, Cristi Luncanu și șoferul își amintesc despre accidentul în care o ambulanță a fost spulberată de un tren exact acolo. Așteptăm. Și tot așteptăm. Și se tot adună mașinile. Și iar așteptăm. Pînă cînd un șofer cu o Dacie Papuc, își face lor printre autoturismele oprite în ambele sensuri, trece peste linia ferată spre stupefacția noastră și de la geamul deschis larg ne anunță să îndrăznim că semnalul CFR este defect încă din cursul dimineții. Ne apropiem cu teamă de podul peste lacul de acumulare de la Galbeni. Drumul este atît plin de gropi încît ajungem cu capetele în tavanul mașinii. „Cred că aștia de la Drumuri sau de la Ape, cine-o răspunde de drumul ăsta, așteaptă să se facă găurile în pod atît de mari încît să cadă mașinile prin ele în apă ca să se apuce să-l repare. E bătaie de joc, în țara asta, pînă nu se întîmplă o tragedie nu vede nimeni nimic”, spune unul dintre bărbați după ce trecem de pod.

Aduși cu tractorul peste troiene

Mergem întîi la Gioseni, unde trebuie să luăm doi bolnavi. Unul mai tînăr, și altul mai în vîrstă. Unul care spune că scuipă sînge, iar celălalt că își pierde cunoștința de tare ce-l doare burta. Mergem mai întîi către cel cu abdomaneul acut. Este mai grav și după felul în care îl aduc oamenii pe brațe și palaorea aproape cadavreică acest lucru devine și mai evident. Bărbațul, soțul unei asistente medicale se ține cu mîinile de burtă și spune, încovrigat de durere că de trei zile vomită tot ce mănîncă. Femeia micuță, medicul Elena Afilipoaie, îl ia în primire și îi pune tot felul de întrebări. âl lungește pe targă și se așează tacticos lîngă el în timp ce mașina merge către cel de-al doilea bolnav. Aflăm de la o rudă că a plecat deja către Bacău cu o altă mașină. Ne îndreptăm către Tamași, unde la dispensar, este o femeie cu un accident vascular. Cu vreo 200 de metri, la intrarea în sat, într-o curbă, drumul este blocat aproape de-a curmezișul de o autospecială de la Drumuri SA. Șoferul, un bărbat cu ochii împăienjeniți de oboseală, se uită la mașina cît un munte și apoi pune mîna pe lopată din nou. Lîngă el vreo cinsprezece bărbați, în frunte cu vicepirmarul Constantin Ceasăr și șeful de post Gheorghe Tărcuță trag la lopată cot la cot cu șoferul de pe autospecială. Medicul intră în panică pentru că starea primului pacient s-ar putea agrava brusc și îi cere viceprimarului să trimită tractorul care încerca să remorcheze autolama să aducă bolnava de la dispensar. Bărbații muncesc îndîrjiți la lopată, dar zăpada se așează aproape instantaneu la loc. Peste vreo jumătate de oră apare tractorul care trage după el un autoturism. âl saltă pur și simplu peste troiene și-l trece în partea dinspre salvare. Din mașină este luată pe brațe o femeie care nu-și poate mișca piciorul. După un consult scurt pornim către Bacău. După aproape trei ore, cît am stat prin cele două localități, drumul devenise aproape de nerecunoscut. în cîmp, după o opintire scurtă, ambulanța se oprește într-un morman de zăpadă adunat de viscol în mijlocul drumului. în fața și în spatele nostru alte mașini, unde șoferii cu lopțile se chinuiau să scape de încleștarea zăpezii. Cînd au văzut ambulanța, șoferii și pasagerii au venit în fugă și au început s-o împingă. După cîteva încercări nereușite, bărbații reușesc să o scoată dintre troiene și în alte trei sferturi de oră eram deja la spital. Asistentul și șoferul iau targa și o așează în ambulanță. Deasupra, printre ustensilele medicale dintr-un buzunar de perete, era așezată o icoană. „Am mai făcut un drum cu bine, și chiar a durat puțin față de alte dăți. Nu am prea avut parte de aventuri”, spune Elena Afilipoaie în timp ce sare sprintenă din cabina Salvării, iar ceilalați o aprobă zgomotos. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.