Zeci de mii de săteni din zona rurală au rămas fără asistență medicală în aceste zile, cînd viscolul a blocat căile de acces spre localități. în cele mai multe comune ale căror medici de familie locuiesc la oraș, de vineri după amiază, grija pentru sănătatea localnicilor a trecut pe umerii asistentului medical. Unde și acesta face naveta, Dumnezeu cu mila!
Dintre cele 84 de comune, cîte sînt în tot județul, numai 26 au medic de familie localnic. Unii doctori își au aici domiciliul, alții stau în locuința de serviciu, iar restul, în gazdă. Majoritatea, însă, locuiesc la oraș și fac naveta zilnic. Și în condiții normale de circulație, unii nu respectă orarul de consultații afișat, prezentîndu-se la cabinet cu întîrziere și plecînd înainte de a se termina programul. Cînd drumurile sînt blocate, așa cum se întîmplă de peste două zile, atunci un număr destul de mare de medici navetiști nu mai ajunge deloc la cabinet. De departe, cea mai vitregită zonă a județului este cea de sud-est, spre Podu Turcului. începînd de vineri, cele mai multe comune de pe Valea Zeletinului, cunoscută și drept Valea Plîngerii, au rămas complet descoperite din punct de vedere al asigurării asistenței medicale. Ieri, înainte de ora 12.00, din 16 cabinete medicale din Vale la care am telefonat, la zece, respectiv cele din Colonești, Corbasca (2), Faraoani, Dealu Morii, Horgești, Huruiești, Izvoru Berheciului, Parincea și Pîncești, nu am găsit decît asistenta medicală, la altul (Filipeni, cabinetul doctoriței Cristina Pop) era doar femeia de serviciu, iar la trei (Glăvănești, Negri și Tătărăști) nu ne-a răspuns nimeni.
Asistentul medical, singura nădejde
în lipsa medicului, greul a fost dus de asistenți și infirmieri. Și unii dintre ei, chiar dacă populația nu a ieșit din casă, s-au confruntat cu o serie de cazuri grele. „Acum vin de la o familie de romi. Au un copil sugar, de patru luni, cu laringită, febră mare, și nu vor să meargă la spitalul din Podu Turcului. Țin morțiș să-l trimitem pe copil la Bacău. Or, nu avem cum, pentru că drumurile sînt blocate. Abia putem pătrunde pînă la Răchitoasa, cu o sanie, și de aici va fi preluat cu ambulanța, pentru Podu Turcului. Am încercat să-i convingem pe părinți că nu există altă posibilitate, dar au refuzat, sub semnătură, să plece la Podu Turcului”, ne-a spus Neculai Bîrsan, infirmier la cabinetul medical Colonești. Tot aici era așteptată o gravidă, care trebuia să nască din clipă în clipă. „Ne așteptăm să vină, dintr-un moment în altul. Femeia a luat bilet de trimitere la Maternitate de acum trei săptămîni, dar nu s-a prezentat. Nu a fost nici la examenul medical periodic, nu și-a făcut nici o analiză și nici o ecografie, așa că este posibil orice. Are cinci copii. Obișnuiește să nască acasă ori la noi, la dispensar. Eu am asistat pînă acum la șase nașteri și sper ca și de această dată să mă descurc”, ne-a declarat Dorina Cojocaru, asistent medical.
Cu mortul pe masă, în așteptarea colacilor
La unele cabinete, asistentele medicale au fost nevoite să lucreze ca în Evul Mediu. Ore în șir, alimentarea cabinetului cu energie electrică a fost întreruptă. „Nu avem lumină de vreo trei ore. în scurt timp, precis va cădea și telefonul. Mobilul nu-l putem folosi, pentru că nu este semnal. Dacă moare și telefonul fix, vom fi rupți total de lume”, ne-a spus asistenta Daniela Țamba, de la Parincea. în această localitate, duminică a decedat un localnic, care trebuia înmormîntat ieri. Dar, la ora 11.40, cînd am vorbit cu asistenta Țamba, familia mortului încă aștepta colacii de pus pe masă. „A plecat de ieri un băiat, la Buhoci, după capete, și nu s-a întors nici la această oră. Precis că este blocat pe undeva”, a mai spus asistenta.
La unele cabinete, nici măcar femeia de serviciu
în alte localități, ușa cabinetului a rămas ieri închisă toată ziua. Atît dimineața, cît și după amiaza am sunat în zadar la dispensarele de la Tătărăști, Glăvănești și Negri. Și la cabinetul doctoriței Cristina Pop, din Filipeni, am vorbit doar cu Floarea Țivlea, femeie de serviciu. „Doctorița și asistenta locuiesc în Bacău. Nu circulă nimic și nu pot veni. Nici ieri nu au fost. Ferească Dumnezeu de ceva, că sîntem izolați!”, ne-a spus Floarea Țivlea. Totuși, pacienții doctoriței Cristina Pop au avut posibilitatea de a se adresa altui medic. Spre norocul lor, doctorița Irina Bălăiță, cel de-al doilea medic de familie din comună, locuiește aici. Ieri, la ora 11.00, cînd am telefonat, am găsit-o la cabinet. „Nu a trecut nici o cursă. Nu a venit nici măcar mașina cu pîine. Toate drumurile sînt blocate. Din fericire, pînă acum, nu am avut cazuri urgente”, ne-a spus doctorița Irina Bălăiță.
Zilele pierdute nu vor fi recuperate
Este evident că de această dată absența medicilor din comunele amintite și din multe altele se datorează unor cauze neimputabile lor. Dar tot atît de adevărat este că unii medici nu respectă programul de lucru chiar și cînd vremea nu pune probleme. Nu puțini dintre ei sînt văzuți prin oraș ori la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, invocînd că trebuie să prezinte la aceasta ori la Direcția de Sănătate Publică diverse raportări. „în asemenea caz, dacă medicul a plecat de la program, noi putem să le imputăm acest lucru”, afirmă doctorul Mihai Ichim, medicul șef al CAS Bacău. Dar tot firesc este ca și lipsa de la program din cauze obiective să fie recuperată. Conducerea CAS Bacău susține, însă, că nu are nici o putere în acest sens. „Medicii nu ne sînt subordonați. Prin urmare, obligația ca ei să recupereze zilele pe care nu le-au lucrat trebuie să fie prinsă în norme. Actualele norme nu prevăd aceasta”, a recunoscut doctorul Mihai Ichim. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.