Cap limpede

Liber la studii

Mihai BUZNEA

în redacția moineșteană a „Flacării” principiul egalitarismului nu făcea excepție de la regula generală a moralei proletare, în care norma atașamentului necondiționat le bătea pe toate celelalte. A rîvni la mai mult presupunea riscul de a fi catalogat mic burghez, adept al capitalismului în putrefacție, carierist și suspect de intenții contrare „liniei”. Evitam căderea în aceste capcane, din care mai apoi nu aveai cum să ieși, prin atitudini de prevenție și conveniență. Pentru că eram foarte tineri, ne plăcea profesia și o făceam cu responsabilitate și convingere, gîndindu-ne că suveranul nostru era cititorul. Acestea erau explicațiile reușitelor noastre: un ziar „angajat”, dar aerisit, atractiv, interesant.
Ne păștea, însă, o primejdie: atingerea propriilor limite, suficiența. Trebuia și altceva, o schimbare care să poarte cu sine lărgirea perspectivei. Numai școala o putea aduce; adică pregătirea superioară. Egalitarismul care ne alinia consta în uniformitatea medie a studiilor: un liceu teoretic, o școală medie tehnică, un liceu industrial, lecturile proprii. Plus dorința de autodepășire. Ați manifesta intenția de a merge la o facultate în formula IDD-ului de astăzi putea însemna autoexcluderea din redacție și trimiterea „la munca de jos”, adică în producție, pentru… reeducarea ideologică. Au făcut-o vreo doi și s-au trezit urgent înapoi, în docurile portuare sau în atelierele „Petrolului”. Cam pe atunci a apărut și vestita expresie”a fluierat în biserică!”. Studii? La ce bun! Te dă cineva afară?!, replica redactorul-șef, absolvent de „Jdanov” cursuri de un an.
Și totuși, avea să răsară soarele și pe strada noastră. începuse să bată vînt de înnoire, se schimbau mentalități. în primăvara anului 1958 s-a dat „liber la studii”. Cu mai multe condiții: să fii un tovarăș „orientat”, de încredere; să fi lucrat cel puțin doi ani ca brigadier pe șantierele naționale ale tineretului; să primești recomandare de la șeful redacției și organizația de tineret sau de partid. Cu alte cuvinte, tot la mîna puternicilor zilei rămîneai. De altfel, boss-ul, care totuși nu era un om rău, dar știa că trebuie să-și apere sinecura (Gheorghe Grama a fost unicul redactor-șef al ziarului moineștean), ne-a tăiat urgent elanul universitar: ușurel, nu vă înghesuiți, stați la rînd, că nu pleacă decît cîte doi, doar n-am să închid redacția pe timpul sesiunilor de examene! Avea și el dreptate. Salvarea i-a venit, însă, dintr-o cu totul altă direcție: arhivele fostelor șantiere naționale ale tineretului erau de negăsit, dispăruseră pur și simplu, așa că nu aveai cum să-ți probezi… originea muncitorească. Pe cine să tragi de urechi? Proba cu martori era literalmente exclusă. Iar cum majoritatea redactorilor moineșteni proveneau de pe șantierele hidrocentralei de la Bicaz, s-au văzut pentru moment în fața ușilor închise. Aproape doi ani a durat această stare de ambiguitate, după care condițiile de accedere s-au mai relaxat și astfel ne-am putut urma calea. Mentalitățile nu suferiseră, totuși, schimbări esențiale. Se explicau mai ales prin teama unora de ceea ce ar fi putut urma: „garda nouă” – școlită, capabilă – să o înlăture sine die pe cea veche. Conflictul de competențe începuse să amenințe. Suflul nou deja se simțea prin prezența la practica de vară a unor studenți de la Facultatea de ziaristică a Universității bucureștene. Printre cei dintîi: Ioan Dumitrescu, Dan Teodoru – pe care l-am supranumit Teologul, Stelian Nanianu, Ana Luca. Redactor de talent și cu o mare experiență, Vasile Spătaru merge la cursurile de zi ale Facultății de agronomie din Iași, iar Loți Landkamer dă lovitura prin admiterea la Institutul de arhitectură din București. Fluxul durase destul de mult, venea – acum, refluxul, se schimbau optici, atitudini, aduceam în coloanele ziarului numele unor personalități notorii din știință, medicină, economie, cultură. Ziariștii căpătau curaj. Erau efectele firești, benefice, ale noilor lor orizonturi spirituale și profesionale. Pufoaica de culoare gri-petrol era înlocuită de sacoul în carouri și de cravată. începuse cea de a doua revoluție: a conștiințelor.ismului în putr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!