Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România (USR) speră să-și mărească numărul membrilor în această primăvară. Acest lucru va fi posibil dacă dosarele înaintate luna aceasta conducerii centrale de la București vor fi aprobate la viitoarea ședință a USR. „Anul acesta, am trimis spre aprobare trei dosare. Unul aparține cunoscutului Ion Fercu, inclus la categoria beletristică, cel de-al doilea aparține Marianei Zavate Gardner, o româncă stabilită în Anglia, tot la categoria poezie, iar cel de-al treilea este al unei poete din Focșani, Rodica Soreanu. Sînt dosare bine constituite și sperăm să fie aprobate, în ciuda condițiilor severe impuse de Uniunea Scriitorilor”, ne-a declarat Calistrat Costin, secretarul filialei Bacău a USR. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.