Drumarii băcăuani și-au luat măsuri împotriva celor care i-ar putea solicita acolo nu este absolută nevoie de ei. „Pînă nu de mult, primeam multe apeluri de la diverși cetățeni care cereau să îi scoatem din zăpadă, deși aveam urgențe în alte zone din județ. Ca să fie mai convingători, respectivii sunau și spuneau că sînt cu salvarea, care trebuie deszăpezită. Mergeam acolo și aveam surpriza să găsim cîte un taximetrist înzăpezit sau altă mașină particulară, pentru care renunțasem să ajutăm în cazuri mult mai dificile”, declară Ioan Mărgineanu, directorul tehnic de la SC Drumuri SA Bacău. Ca să nu se mai fie astfel de situații, drumarii cer acum confirmare de la stația de ambulanță pentru orice apel de ajutor pe care îl primesc, astfel ca intervențiile lor să se concentreze doar pe cazurile cele mai dificile, ale unor bolnavi care, într-adevăr, au nevoie de ajutor urgent. (Ovidiu PAULIUC)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.