Eduard ADAM
Ce se întîmplă acum în PSD e ca într-o familie dezorganizată. De fapt, nu: felul în care reacționează unii pesediști băcăuani îți dau impresia asta. Păi, să explic și de ce spun asta. E limpede, Năstase nu mai e dorit de cei cu care a trăit bine pîn-acum. Nu-l mai vor și au hotărît să pună cărțile pe față. L-au tăiat de la porție, i-au arătat ușa deschisă a partidului, și-atît i-a fost. A vuit toată țara că mulți lideri PSD din teritoriu îl vor plecat pe cel care, pînă mai ieri, părea de neclintit de la șefia partidului. Social-democrații băcăuani, însă, deși scandalul era cît casa, ne-au spus, acum o săptămînă, că n-au ce comentarii să facă, că ce zice tot pesedistul, aia fac și ei. Și s-a făcut! Adrian Năstase a fost executat: a renunțat la funcția din partid și urmează, după cum s-a anunțat, ca astăzi să-și anunțe demisia și din fruntea Camerei Deputaților. Dacă acum o săptămînă n-au dorit să comenteze, fiindcă n-au vrut să iasă ei în față cu declarații, cînd apele erau încă tulburi, i-am rugat, ieri, pe unii social-democrați să ne explice, din punctul lor de vedere, cum au stat lucrurile. Mai ales că, un reprezentant de-al Județenei Bacău a PSD a votat, alături de ceilalți, pentru plecare lui Năstase. Am cerut un punct de vedere, cu atît mai interesant, dacă ținem seama că, atunci cînd între fostul președinte Ion Iliescu și Adrian Năstase apăruseră diferende, social-democrații băcăuani au mers, cu mic, cu mare, pe mîna lui Năstase.
Ei bine, nici ieri pesediștii, prin vocea deputatului Gabriel Vlase, n-au vrut să comenteze. De fapt, acesta a declarat inițial că președintele Viorel Hrebenciuc a votat în nume propriu, fără să se consulte cu ceilalți colegi din județ. Apoi, Vlase a revenit și a precizat că deputatul Hrebenciuc a votat avînd girul colegilor de la Bacău. Fără comentarii, fără alte discuții. Și asta, pe motiv că n-ar fi avut loc o debarcare propriu-zisă, ci doar o „recomandare” pentru Năstase de a-și face bagajele și a părăsi barca.
Mie asta, sincer, îmi seamănă a pisică care încearcă să bage totul sub preș. E ca atunci cînd soțul se ceartă cu nevasta, aceasta își ia valiza și se duce în lumea ei, dar cînd întreabă vecinii de pe scară, cel rămas spune că nu-i nimic, că e doar o plecare la mama grav bolnavă.
Asta mă face să mă gîndesc serios la cît de multe s-au schimbat, ori se vor schimba în PSD. Mă gîndesc și la cîtă credibilitate poți da cuiva care nici în al 12-lea ceas nu are curajul să afirme deschis «Asta e! S-a spart buba și n-are rost să ne-ascundem după deget!» în atare situație, pot să cred în reformarea unui partid, dar asta nu duce, automat, și la cîștigarea încrederii în acea formațiune. în oameni politici care se tem să facă declarații pe față, să spună exact ce gîndesc despre un lider sau altul, despre răul pe care-l pot face partidului prin scandalurile în care sînt implicați.
Tot ce se petrece acum în PSD mă face să cred că cei mai mulți membri ai acestei formațiuni preferă să stea cît mai mult în linia a doua. Să nu se expună în cazul în care, într-o zi, cei huliți astăzi s-ar putea întoarce, iar atunci, cei care i-au gonit cîndva, să aibă de suferit. Să nu uităm că și Ion Iliescu părea dispărut de tot din peisaj, iar în ultima vreme pare tot mai „pe val”. Iar cum politica te poate aduce în cele mai neașteptate schimbări, e bine – cred ei -, să-i lași pe alții la înaintare. într-adevăr, foarte curajos. exact ce gîndesc despre un lider sau altul, despre răul pe care-l pot face partidului prin scandalurile în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.