Gazele naturale se vor scumpi din nou, de la întîi aprilie. De data aceasta, majorarea anunțată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniu Gazelor Naturale este de 3,8 la sută. Spumpirea prețului gazelor naturale nu are o explicație plauzibilă, cu atît mai mult cu cît tarifele pentru producția internă nu au fost majorate. Și asta, chiar în condițiile în care negocierile cu Uniunea europeană prevăd o aliniere a acestora la nivelul prețurilor din import. Veștile proaste nu se orepsc, însă, aici, în condițiile în care din vară este anunțată, din nou, o majorare cu șapte procente a prețului gazului metan. Pînă acum, băcăuanii care consumau sub 2.400 de metri cubi de gaz pe an plăteau 9.079 de lei pentru un metru cub, iar cei care depășeau această cantitate aveau de achitat 9.479 de lei pentru același metru cub. De la 1 aprilie, prețul aceleiași cantități va fi de 9.839 de lei pentru consumatorii cu tariful B1 și de 9.424 de lei pentru un metru cub la tariful B2, ce presupune un consum de peste 2.400 de metri cubi de gaz pe an. Ceea ce înseamnă că, rotunjit, băcăuanii vor plăti aproape zece mii de lei metrul cub.
Scumpirea de aproape patru procente vine după ce, de la 1 ianunarie, a fost operată o majorare a tarifelor la gaze de 17 la sută. Asta înseamnă că, în doar jumătate de an, consumatorii vor trebui să suporte o majorare cu nu mai puțin de 28 la sută. Majorarea tarifului a stîrnit îngrijorare în rîndul consumatorilor pe care i-am întîlnit ieri la Distrigaz să își plătească facturile. „Se poate și mai mult de atît? Păi abia s-au scumpit ! în ianuarie am plătit la gaz 3,5 milioane, iar acum dau trei milioane la un apartament cu trei camere, în care tot timpul am ținut în frîu consumul cu centrala. în ritmul ăsta o să ajungem să ne vindem casele ca să putem achita facturile la gaz”, ne-a declarat Gheorghe Tomescu. în ultimii trei ani, costul gazelor naturale a crescut de aproape trei ori. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.