Pesediștii băcăuani au contribuit, și ei, pentru ca Adrian Năstase să piardă fotoliul de președinte al Camerei Deputaților. Asta, deși nu cu mult timp în urmă, organizația Partidului Social Democrat (PSD) Bacău alegea să meargă pe mîna lui Adrian Năstase, atunci cînd între el și Ion Iliescu au apărut unele divergențe. Acum, formațiunea condusă de Viorel Hrebenciuc a ales, încă o dată, să schimbe macazul, sub pretextul păstrării unei imagini pozitive a partidului. Obligați și de puternicul curent anti-Năstase din Capitală, pesediștii băcăuani au mers la pas cu cei care au dorit ca fostul prim-ministru să piardă funcția deținută la Camera Deputaților.
Președinții de organizații din țară s-au strîns marți, în cadrul Comitetului Executiv Național, să decidă viitorul lui Năstase. După discuții maraton, ei au dat votul de blam, 37 împotrivă și doar 16 favorabile lui Năstase. Pesediștii băcăuani au votat prin Viorel Hrebenciuc. L-am întrebat pe deputatul Gabriel Vlase cum comentează cele întîmplate, mai ales că este președintele executiv al PSD Bacău. Inițial, acesta a susținut că, de fapt, nu s-a dat un vot ferm împotriva lui Adrian Năstase, ci că a fost mai mult un vot cu caracter de recomandare. „Singurul care a avut drept de vot a fost președintele Viorel Hrebenciuc. El a votat pentru demisie, are un mandat și a luat singur decizia. Este un vot consultativ, o recomandare”, ne-a declarat Gabriel Vlase.
La scurt timp, el a revenit și a susținut că, de fapt, Virorel Hrebenciuc a consultat organizația băcăuană și că doar așa a dat votul împotriva lui Adrian Năstase. „Este un vot prin care Comitetul Național Executiv îi recomandă lui Adrian Năstase să își dea demisia. După aceea, mai vedem ce se întîmplă”, s-a hotărît Vlase. Pesediștii băcăuani au hotărît că, la nivel local, nu vor organiza discuții pe această temă.
Am încercat să îl contactăm telefonic și pe Viorel Hrebenciuc, dar acesta nu a fost de găsit. (Claudiu TĂNĂSESCU) Comitetul Național Execu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.