Manualul Primarului nu-i interesează pe aleșii locali

Administrator

Caietul întocmit pentru primarii din teritoriu de specialiștii de la Ministerul Mediului este bun doar pentru maculatură, de vreme ce mulți dintre edili nu au fost curioși să vadă ce scrie în el. Situația este cu atît mai alarmantă, cu cît avertizările de inundații ale meteorologilor au început să sosească pe adresa prefecturilor, iar multe case și terenuri agricole din nordul țării au fost inundate. în comuna Roșiori, primarul Petru Matei a intrat în posesia unui exemplar din manualul în discuție, dar spune că l-a răsfoit doar ca pe o lectură ușoară. Asta pentru că, a declarat edilul, „bugetul administrației publice locale este extrem de sărac și, în plus, nu se poate vorbi despre o autonomie financiară la nivelul comunelor din județ. Ne chinuim de ani buni să cumpărăm pentru primărie un pichet pentru stingerea incendiilor, dar de fiecare dată Consiliul Județean ni-l taie de pe listă. Scriptic, situația pentru intervenția de la noi este foarte bine pusă la punct, dar în realitate este jale”, a precizat primarul din Roșiori. în comunaTraian, primarul Damian Comorașu are caietul pentru situații de urgență pe biroul de lucru. El a declarat că pînă acum nu l-a deschis, dar are timp pentru că și așa, spune Comorașu, „comuna nu a fost prea afectată de inundații”. în comuna Dofteana au trebuit să ardă patru magazine situate în centrul localității pentru ca primarul, Costică Asaftei, să deschidă caietul pentru intervenția în caz de dezastre și calamități naturale. El spune că are organizat servicul de voluntariat, dar banii pentru acest segment lipsesc cu desăvîrșire. Atît pentru plata voluntarilor, dar și pentru logistica necesară intervenției rapide. Prefectul județului, Gabriel Berca, spune că intervenția rapidă în cazul situațiilor de urgență nu ține cont de văicăreala edililor comunali. „Nu este vorba de bani aici, este vorba de respectarea unor proceduri stabilite pentru situațiile de urgență. Au fost avertizate mai multe județe din nordul țării privind riscul producerii de inundații. Primarii au obligația să raporteze în 24 de ore situația din zona lor și să ia toate măsurile pentru evacuarea populației. Vreau să vă spun că nerespectarea acestor atribuții poate aduce după sine cercetarea penală a primarilor din județ”, a precizat Gabriel Berca. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.