Țăranii din localitățile izolate din județ își vor putea încasa, în sfîrșit, pensiile. Pentru că perioada de acordare a veniturilor celor ieșiți din activitate s-a suprapus peste iarna care a paralizat Bacăul, mulți pensionari din mediul rural nu și-au încasat banii. „începînd de ieri, corespondența poștală a ajuns în toate localitățile județului. Și pensiile, acolo unde nu începuseră să se dea, ajung la destinatari. Nu mai sînt zone în care mandatele și coletele să nu fi ajuns” a precizat Liliana Secară, purtătorul de cuvînt al Direcției de Poștă Bacău. în ciuda asigurărilor date de reprezentanta Direcției de Poștă, care spunea că toate mașinile au ajuns în teren, drumarii spuneau că ieri, în jurul orei 14,00, mai erau blocate nouă drumuri județene. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.