Doar șapte ONG-uri primesc bani de la stat sau de la bugetul local

Administrator

Din cele aproximativ o mie de ONG-uri înființate municipiul în Bacău, doar șapte primesc bani în mod regulat prin subvenții de la stat sau fonduri din bugetul Primăriei. Asociația „Betania”, „FSC”, Fundația pentru Dezvoltare și Sprijin Comunitar „Constantin Brîncoveanu” și Centrul „Poiana Florilor” de la Hemeiuș sînt singurile ONG-uri care primesc subvenții de la stat. Pentru fiecare copil, statul alocă cîte 200.000 de lei, pentru cei vîrstnici, 300.000 de lei, pentru copii cu dizabilități – 400.000 de lei, iar pentru bătrîni, 800.000 de lei lunar.
Totodată, Primăria Bacău, în urma unui contract de parteneriat privind asistența socială, a alocat, în anul 2005, sume FSC-ului, Asociației Naționale a Surzilor, Centrului „Daniel”, Asociației „Ovidiurom” și Fundației „Betania”. Sumele obținute nu sînt deloc de neglijat: FSC a primit, anul trecut, 166.758 RON, Asociația „Betania” – 82.300 RON, Asociația „Ovidiurom” – 14.000 RON, Centrul „Daniel” – 58.138 RON”, iar „Asociația Națională a Surzilor” – 7.500 RON . De aceste sume au beneficiat 544 de persone, aflate în aceste centre.
Conform declarațiilor lui Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău, aceste ONG-uri nu vor mai primi bani în anul 2006, dacă nu sînt acreditate de Direcția Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.