Primarii au intrat în priză

Administrator

Inundațiile amenință comunele din zonele de munte
• primarii se roagă la Dumnezeu ca zăpada căzută să se topească lent n edilii nu sînt pregătiți logistic să facă față eventualelor calamități naturale n oficialii de la Direcția Apelor Siret spun că, deocamdată, nu se pune problema inundațiilor în județ

Pericolul producerii de inundații este tot mai evident. O spun primarii din majoritatea comunelor situate pe Valea Muntelui și cei care, anul trecut, au avut de tras de pe urma revărsărilor de ape. în comuna Palanca, primarul Adrian Paliștan spune că stă cu ochii pe termometru.” Noi am decolmatat toate șanțurile, dar îmi este frică de ce poate veni de pe versanții muntelui. Sîntem amenințați de inundațiile care s-ar putea produce din cauza torentelor, dar și de căderile de stînci. Dacă temperatura va crește brusc, vom avea necazuri”, crede Paliștan. Secretarul comunei Agăș, Porea Lucaci, spune că „doar Dumnezeu va decide dacă ne vom confrunta cu aceeași situație ca anul trecut. Dacă zăpada se va topi lent este foarte bine, dar dacă va ploua, lucrurile se pot schimba. Noi am pus în toate localitățile tuburi mari de beton, peste apaTrotușului. La Goioasa, Cotumba și la Sulța. Poate că anul ăsta va ține cineva și cu noi”, speră secretarul comunal. „Dacă temperaturile vor crește brusc, există un pericol real de inundații, pe toată Valea Asăului. Inundațiile se pot produce din cauza rîului Trotuș și a pîraielor Apa Asău și Ciobănuș. Trebuiau reamenajate albiile și consolidate malurile acestor cursuri de ape. Am înțeles că un kilometru de reabilitare de albie costă în jur de zece miliarde de lei vechi. Eu gestionez opt puncte critice pe teritoriul comunei, care înseamnă zece kilometri de albie. Calculul arată că aș avea nevoie de o sută de miliarde de lei vechi, ca să fim feriți de inundații. Situația este mai mult decît cunoscută de domnul prefect și de Tudorița Lungu, directorul Direcției Apelor Siret” ne-a explicat primarul din Asău, Ștefan Potoroacă.

Speciliștii de la Ape sînt încrezători

Rîul Tazlău are toate șansele sădea năvală în gospodăriile oamenilor din comuna Balcani, de vreme ce o treime din digul de protecție din partea de est e distrusă încă de anul trecut. „Există pericolul de producere a inundațiilor în cel puțin 200 de gospodării, pentru școala și grădinița din comună și pentru biserica catolică. Albia rîului a rămas aceeași, fără consolidări. Nu am bani, altminteri le-aș arăta eu ce înseamnă apărare împotriva inundațiilor. Dacă vin apele mari, peste 2.800 de locuitori din Balcani sînt în pericol de a fi evacuați”, a spus primarul Vasile Rață.
în ciuda numeroaselor temeri ale primarilor din județ, specialiștii Direcției Apelor Siret (DAS) Bacău exclud, deocamdată, posibilitatea producerii inundațiilor. Cel puțin pînă la sfîrșitul acestei săptămîni. Potrivit dispecerului de serviciu de la DAS, prognozele meteorologice arată că, pînă pe 20 martie, temperaturile vor continua să fie scăzute. „Atît timp cît afară este frig, nu putem vorbi despre inundații, dar, mai departe de prognoza pe o săptămînă, noi nu putem face aprecieri”, ne-a declarat Elvira Dan, dispecerul de serviciu de la DAS. Deocamdată, cotele apelor s-au păstrat sub nivelul de inundații, dar totul depinde de temperatura atmosferică.
(Florin NISTORESCU, Costinela BREAHNĂ)

pe raster

Două cartiere din Comănești sînt în pericol de a fi inundate

Șefii județului caută soluții de finanțare pentru repararea digului de
protecție al orașului Comănești. Stăvilarul, o lucrare de maximă
importanță, nu a fost inclus în programul finanțat de guvern pentru
reparațiile obiectivelor distruse în timpul inundațiilor. „Am avut o
discuție cu Vasile Blaga, ministrul Administrației, și cu Sulfina Barbu, ministrul Mediului, pe situații de urgență, unde am ridicat problema digului din Comănești. Trebuie rezolvată problema urgent, deoarece sînt două cartiere chiar la marginea apei. Am stabilit ca acesta să treacă, de la Consiliul Local, la Ape, în vederea obținerii finanțării. în prima ședință de Consiliul Local se va face trecerea”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. După aprobarea în CL Comănești se va întocmi hotărîrea de guvern prin care digul va trece în administrarea celor de la Ape. Costul investiției este estimat la 300 de miliarde de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.