Interdicția la vînătoare a dus la creșterea animalelor din pădurile județului

Administrator

Vînătorii băcăuani nu se vor plictisi în acest an. Cu tot răul care l-au adus, se pare că gripa aviară și inundațiile din 2005 au fost cîteva dintre motivele care au condus la creșterea numărului de animale sălbatice din fondurile de vînătoare ale județului Bacău. „La toate categoriile de vînat s-au depășit limitele optim admise. Spre exemplu, față de anul trecut, numărul potîrnichiilor a crescut cu aproape o sută de exemplare. O creștere semnificativă s-a înregistrat și la căpriori, cu 50, la nivelul județului existînd acum 3.070 de exemplare. O ușoară creștere s-a înregistrat și la fazani, Bacăul numărînd în jur de 475 de exemplare. Sînt și circa 19.635 de iepuri sălbatici, în timp ce cocoșii de munte s-au înmulțit cu doar două exemplare, fiind 34. Cu doar patru exemplare a crescut și numărul cerbilor comuni, în prezent trăind pe fondurile noastre de vînătoare 331 de exemplare”, ne-a declarat Gheorghe Vrînceanu, directorul Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS). Bucuria unui vînat serios este deocamdată umbrită de interdicții impuse din cauza gripei aviare. „Oricum, la noi este mai bine, deoarece s-a interzis doar vînatul păsărilor. în alte județe s-a interzis vînatul la toate speciile”, a conchis directorul Vrînceanu. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.