Salonul Național al Artei Naive, Tîrgul Meșteșugarilor Artistice Tradiționale, Festivalul „Ion Drăgoi”, „Saloanele Moldovei”, „Zilele Culturii Călinesciene” sau „Primăvara Artelor” ar putea fi cîteva dintre activitățile culturale pe care Consiliul Județean Bacău (CJ) le va susține financiar în 2006. Asta, desigur, dacă proiectele în cauză vor fi aprobate de consilieri. Problema finanțării proiectelor culturale nu e deloc una ușoară. întocmirea acestora constituie o piatră de încercare pentru cei dornici să obțină finanțare. Chiar dacă sînt firi mai visătoare, oamenii din domeniul cultural nu se tem de birocrație, ci de faptul că zecile de hîrtii completate ar putea rămîne fără rezultat. „E destul de mult de completat. Sînt formulări stereotipe, pe care nu ai cum să le eviți. Dar nu contează asta. Important e să aibă un rezultat”, a afirmat criticul de artă Carmen Mihalache, redactor-șef al revistei „Ateneu”. Aceleași probleme le vede și Florin Zăncescu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. „Nu e greu de întocmit un proiect cultural. Te obișnuiești. Sînt în schimb alte două probleme grave: găsirea de parteneri și de sponsori. Adică partea teoretică e ușoară, mai greu e cu cea practică”, ne-a explicat directorul Zăncescu. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.