Pensionarii nu se descurcă nici măcar cu banii de la CAR

Administrator

âmpovărați de vreme, dar mai ales de vremuri, pensionarii băcăuani par să nu mai facă față cheltuielilor nici măcar atunci cînd împrumută diverse sume de la Casa de Ajutor Reciproc (CAR), o spun amărîți chiar beneficiarii întîlniți în fiecare zi în fața ghișeelor instituției. Luna trecută, au recurs la creditele în condiții avantajoase de aici „460 de bătrîni din județ, suma totală acordată acestora ridicîndu-se la circa 449.000 lei noi”, după cum a precizat contabilul-șef Mina Coșa. Am stat de vorbă și cu unii dintre cei care apelează la împrumuturi CAR sau doar cotizează lunar acolo. „Nu voi lua niciodată împrumut, dar adun aici niște gologani, să se bucure de ei copiii cînd m-oi duce pe lumea cealaltă”, a declarat Maria Lungu, în vîrstă de 70 de ani, al cărei gest este impresionant dacă ne gîndim că primește de la stat o pensie de numai 70 de lei pe lună. „Am cerut 2500 de lei ca să-mi montez centrală de apartament, dar a trebuit să mai pun de la mine ca să ajungă”, s-a plîns Georgeta P., de 74 de ani, fostă învățătoare. „Am împrumutat 1000 de lei noi, îmi trebuiau pentru o înmormîntare care m-a costat însă mai mult”, a spus Gheorghe Hrașcu, de 73 de ani, cu o pensie de 310 lei pe lună.
„Principalele motive pentru care vin la noi vîrstnicii pentru bani medicamentele și intervențiile chirurgicale, întreținerea ori montarea de repartitoare de căldură”, a explicat Mina Coșa. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.