Nem tudom…!

Claudiu BOANGIU

Una dintre variantele de trai mai bun pentru noi, cei din județul Bacău, ar putea deveni micul trafic de frontieră. Pentru că dacă este să te iei după Marko Bela, ar trebui ca, în curînd, să ne învecinăm cu regiunea autonomă Ținutul Secuiesc, nu cu județele românești Covasna și Harghita. âmpreună cu domnii care-i împărtășesc ideile, Frunda, Eckstein & Co, s-au luminat, ei între ei și cu ușile închise, că secuii vor să trăiască altfel decît au făcut-o pînă acum. Că s-au hotărît să dea de pămînt cu Constituția, care definește România drept un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil. Trupa asta de așa-ziși vizionari – atît de mulți că-ți ajung degetele să-i numeri – tropăie și sforăie pe la Curțile Europei, și pe la cine mai stă să-i asculte, că maghiarii-s marginalizați și oropsiți în România. Că musai trebuie să ia ființă o regiune autonomă, în care aceștia să fie protejați de năpraznicii și obiditorii de români, unde să își poată exercita dreptul la un trai și-o viață decente, anume Ținutul Secuiesc. Un fel de Țara Minunilor în care maghiarii ar fi, finalmente, liberi. Despre o altă bîzdîganie am aflat mai zilele trecute, dintr-un material de analiză al unuia dintre colaboratorii noștri permanenți. Un oarecare Ferenc Pozsony susține, într-o pseudo-lucrare istorică, mai degrabă un SF hilar, că românii știu și cred că ungurii au pornit să-și recucerească pămînturile de undeva de pe lîngă Galați și de asta ar aminti chiar denumiri de genul Vadul Ungurului. Mai mult, un bărbat și o femeie s-ar fi înmulțit și au populat Moldova, cu trei sute de ani înainte de venirea aici a românilor. Ca și cum străvechii carpi ar fi fost pe aici doar în voiaj de cumpărături. Efortul autorului este depus doar pentru a convinge omenirea că maghiarii ar fi cei din care se trag ceangăii. Și, atunci, mă întreb dacă Moldova, teritoriul județului Bacău în special, nu ar fi tocmai bucățica lipsă dintr-un și mai întins și liber Ținut Secuiesc?!

Nebunia agitatorilor, indiferent de apartenența politică sau etnică, nu a reușit, însă, să penetreze filonul gîndirii firești a celor pe care încearcă să-i manipuleze. Nicicînd, colegul meu de liceu Adi Butacu nu mi-a spus că-i ungur, deși mi-a explicat că limba pe care o vorbește acasă seamănă, oarecum, cu maghiara. Nici nu țin minte să mă fi contrat vreodată cu el pe teme de nație sau religie. Ba, încă și azi îmi revine în memorie, vie și cu zîmbet, o zi de duminică în care, acum aproape douăzeci de ani, am fost la el în sat, în „ospeție”. Nu l-am auzit pomenind nume de politicieni maghiari sau români nici în discuțiile noastre din anii de după Revoluție. Și acum, cînd revine în țară de pe unde colindă (a stat și în Ungaria o vreme), sînt printre cei pe care-i sună și ne întîlnim la un pahar de vorbă. Pe 15 martie 2002, eram la Huedin, în județul Cluj, la barul lui Feri Csudom. Locul unde trăgeam aproape în fiecare seară și amestecam cărțile de joc, pentru o „cruce” sau un „tronf”. Rădeam o pălincă împreună cu colegii de serviciu și discutam cu prietenul Feri despre vînzoleala pe care încercau să o iște unii dintre coetnicii lui și conaționalii noștri. Și el, și Ildiko, barmanița cu ochi alunecoși, și noi ne întrebam ce naiba vor politicienii de la noi și de ce, și unii, și alții, susțineau că românii nu-i înghit pe unguri și viceversa? Am trecut prin cătune din județul Mureș, unde nu am avut cu cine vorbi românește. Am întîlnit prin diferite zone din așa-zisul Ținut Secuiesc oameni care m-au privit încruntați și doar au mormăit, atunci cînd i-am întrebat de ceva. Dar pe aceștia îi consider doar niște erori, de care nici o nație din lume nu duce lipsă.o „cruce”

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!