Ministerul Economiei și Comerțului a făcut precizarea că, pentru trimestrul al doilea al acestui an, prețul gazelor naturale din producția internă nu s-a majorat., Ministrul Ioan Codruț Șeres a promis că se va întîlni joi, 23 martie, cu reprezentanții conducerilor combinatelor de îngrășăminte chimice din țară. Discuțiile – se arată într-un comunicat al ministerului – au ca scop găsirea unor soluții viabile pentru continuarea furnizării cu gaze naturale către aceste societăți. „Ministerul Economiei și Comerțului (MEC) – se precizează în comunicat – este preocupat, în primul rînd, de impactul social creat de situația din industria de îngrășăminte chimice. în egală măsură, acest lucru ar trebui să-i preocupe și pe acționarii majoritari, în condițiile în care combinatele chimice sînt privatizate și au încheiat anul 2005 pe profit”. De asemenea, la această întîlnire va participa și vicepremierul Gheorghe Pogea. întîlnirea are loc în condițiile în care o nouă majorare a prețului la gazele naturale tocmai a fost anunțată în România, dar și pe fondul unor mișcări sindicale ale salariaților din industria chimică. Mișcarea a cuprins și societatea Amurco din Bacău (desprinsă din Sofert). Sindicaliștii au ieșit în stradă și au pichetat prefecturile, îngrijorați tot de majorarea iminentă a prețului la gazele naturale. (Petru DONE)e Pogea. întîlnirea are loc în condițiile în care o
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.