Cea mai nouă structură prin care, din acest an, se fac plățile în programele de finanțare de la Uniunea Europeană este Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – APDRP. Aceasta, așa cum anunțam, a deschis, din 15 martie, un oficiu și la Bacău. Agenția va gestiona banii din două fonduri de finanțare europene, conform Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013. Despre direcțiiile în care se vor face plățile din cele două fonduri de finanțare i-am solicitat amănunte directorului oficiului Bacău al APDRP, Constantin Becheanu.
– Care sînt, domnule director, cele două fonduri din care vin banii de care se ocupă agenția?
– Politica Agricolă Comună, pe care și țara noastră o va urma odată cu integrarea în Uniunea Europeană, constă într-o serie de măsuri, majoritatea legate de dezvoltarea rurală. Potrivit Reglementării Consiliului Europei nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune s-au creat două fonduri europene pentru agricultură, numite FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) pentru finanțarea măsurilor de marketing și FEADR (Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) pentru finanțarea programelor de dezvoltare rurală. În anul 2004, Comisia Europeană a propus, însă, pentru perioada 2007 – 2013, crearea și a Fondului European pentru Pescuit. Acest fond va înlocui Instrumentul Financiar pentru Orientare în Pescuit, care acoperă anii 2000 – 2006. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/27 februarie 2006, a fost înființată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – APDRP. Noua structură, pe lîngă derularea Programului Sapard, va asigura aplicarea tehnică și financiară a Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și a Fondului European pentru Pescuit (FEP).
– Știm, deja, că modul în care aceste fonduri vor finanța concret investițiile este dat de Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, document aflat în stadiu de elaborare la Ministerul Agriculturii. Unde se vor duce banii europeni, cu prioritate?
– În acest moment, în urma definitivării Planului Național Strategic 2007 – 2013, s-au conturat patru direcții prioritare pentru finanțare prin FEADR. Astfel, se va urmări restructurarea și dezvoltarea producției agricole și silvice, dar și a industriilor prelucrătoare aferente. Toate acestea vor ține cont de îmbunătățirea competențelor profesionale, de un management durabil și de respectarea exigențelor de mediu. O componentă asupra căreia Uniunea Europeană pune accent este cea de biodiversitate și de conservare a naturii, care se va materializa prin sprijinirea conservării și dezvoltării pădurii, asigurarea unei ocupări echilibrate a teritoriului și dezvoltarea practicilor de management durabil al terenurilor agricole și forestiere. Nu vor fi uitate mult așteptatele investiții în dezvoltarea infrastructurii și serviciilor rurale, o mai mare importanță acordată multifuncționalității economice a zonelor rurale, dar și conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și arhitectural. O a patra direcție se va ocupa de aplicarea unor strategii locale de dezvoltare pentru îmbunătățirea guvernării administrative la nivel rural.
– Dar din Fondul pentru Pescuit?
– În ceea ce privește Fondul European pentru Pescuit, APDRP-ului i-a fost atribuită funcția de plată și, în condițiile delegării în baza unui acord interinstituțional, și funcția de aplicare aferentă acestui fond. Fondul European pentru Pescuit va aplica Politica Comună de Pescuit, care se referă la asigurarea pe termen lung a activităților de pescuit printr-o exploatare eficientă a resurselor acvatice, la dimensionarea flotelor de pescuit, precum și dezvoltarea și îmbunătățirea vieții marine, a lacurilor și zonelor de coastă afectate de activitățile intensive de pescuit și acvacultură. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.