Doina Melinte, fostă campioană olimpică și actual director al Direcției pentru Sport a Județului Bacău, a fost tîlhărită, duminică seara, în jurul orei 18.00, de patru rromi minori, într-o stație de benzină din București, imediat după ce a alimentat rezervorul autoturismului. Doina Melinte avea o sumă mare de bani în poșetă, aproape de un miliard de lei vechi, după cum a confirmat marea atletă. Imediat după incident, ea a alertat poliția și apoi a blocat telefonul mobil furat și a procurat o nouă cartelă.
„Tocmai terminasem de alimentat, cînd s-au apropiat de mine patru țigani minori, cam de 13 – 17 ani, și unul dintre ei mi-a cerut un foc. Ceilalți m-au bruscat și mi-au smuls poșeta din mînă, în care aveam o sumă foarte mare de bani, actele și telefonul mobil. M-am luptat, m-am bătut cu ei, dar au reușit să fugă. Am încercat să-i prind și n-am reușit. Nu a intervenit nimeni să mă ajute. Banii erau ai mei. Nu mi-aș fi putut permite să umblu cu banii Direcției la mine. Am alertat poliția și au început cercetările. Din cîte mi-au spus polițiștii, cei care m-au jefuit figurează în fișierele lor. Deocamdată nu i-au prins, dar trag nădejde că acest lucru se va întîmpla”, a declarat Doina Melinte. Ea spune că ține legătura cu polițiștii care se ocupă de caz și că va rămîne în București pînă se va rezolva problema, pentru că există premiza că nu va dura mult pînă la prinderea infractorilor. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.