Și noi am fost ca ei

Elevi băcăuani prinși „drogîndu-se” la ore

Mulți dintre noi ne amintim de „prostiile” pe care le făceam în timpul pauzelor, în vremurile cîn eram elevi. Sau chiar la ore. Unii profesori își mai aduc aminte că, în urmă cu ani, nici ei nu au fost „ușă de biserică” și zîmbesc. Alții sînt „ași” la morală. Consideră orice glumă copilărească o impertinență de neiertat și trebuie musai anunțat directorul. Ba, mai mult, nu ezită să le aplice „corecții” juniorilor. Sau, de ce nu, să le scadă nota la purtare. Limita de unde „gluma” devine „impertinență” este greu de stabilit. Cert este că, orice cadru didactic trebuie să-și cunoască elevii și să-i mustre doar dacă e cazul. Ideal ar fi ca o simplă privire a profesorului să-l facă pe copil să înlemnească de rușine. La fel de necesar este să nu se dea amploare, mai mult decît e cazul, unor șotii pur și simplu copilărești. De cînd e lumea și pămîntul, copiii nu au ezitat să tragă mici păcăleli adulților. Multe dintre acestea sînt clasice. Altele sînt adaptate „noilor vremuri”.

Pornesc de dimineață spre o școală generală din Bacău, aflată în cartierul Nord. Nu vreau să vorbesc cu profesorii. Nici cu directorul școlii. Doresc să aud de la elevi ce șotii au mai făcut de-a lungul anilor. Mă gîndesc că cei de clasa a VIII-a sînt „veterani” și au mai multe de zis. Așa că aștept pauza. Profesorul iese cu catalogul sub braț. Bag capul pe ușă și văd că tabla e plină de definiții și scheme. Mulți elevi nu au pe bancă nici un caiet deschis. Intru de-a binelea în clasă și le spun puștilor că vreau să-mi povestească despre șotiile pe care le-au făcut și le mai fac prin școală. „Una chiar acum o vedeți! Ieri, am făcut cu toții vaccin și asistenta medicală ne-a spus că nu ne înțeapă în mîna cu care scriem, că o să ne doară. Deși scriem cu dreapta, mai mulți am spus că sîntem stîngaci. Așa că acum ne doare exact mîna cu care scriem. E super să vii la școală și să nu notezi nimic!, mi-a explicat Cosmin C. Așa înțeleg de ce copiii nu au nici un caiet deschis pe bancă.

„Doze” mici de zahăr vanilat, în punguțe de celofan

Copiii s-au adunat în jurul meu și fiecare „simte nevoia” să îmi povestească cîte o năzbîtie. Mihai C., un puști îmbujorat, părea pus la curent cu tot ce se întîmplă prin școală. „Cea mai tare fază a fost la ora de franceză. Profesoara stă mereu cu ochii pe noi. Cum vede vreo neregulă, se duce la director și ne toarnă. E de-a dreptul absurdă! Și, odată am vrut să-i dăm un motiv adevărat ca să meargă la director. Așa că, am cumpărat zahăr vanilat, l-am pus în „doze”, în punguțe de celofan, mici cît buricul degetului și le-am „făcut scăpate” pe jos. Ca să fie treaba și mai gogonată, cîțiva dintre noi ne-am pus zahăr în palmă. L-am apropiat de nas și, cu un deget, ne-am astupat o nară. Ne făceam că tragem o «liniuță»! Vă dați seama ce tămbălău a ieșit! într-un tîrziu, profesoara și-a dat seama că totul a fost o glumă, dar nu înainte să pună pe jar toată cancelaria”, mi-a povestit băiatul.

De-a „răpiții în Irak”

Profit de recreație și mă îndrept spre o altă clasă. De data asta, a VII-a. Copiii nu au ezitat să îmi spună cum, tot la ora de franceză, doi dintre ei s-au băgat în dulap și au închis ușa. Problema este că, pe la jumătatea orei, cei doi au început să se plictisească, așa că s-au gîndit că ar fi „indicat” să vorbească între ei. Profesoara s-a făcut din nou foc și pară și nu s-a oprit pînă în cabinetul directorului, căruia i-a spus grozăvenia. „Noi nu am face prostii, dacă profesoara nu s-ar duce mereu la director cu pîra. Dar, parcă nu ne putem abține să nu o sîcîim”, ne-a explicat Alexandru C., din clasa a VII-a.
O elevă mărunțică se apropie de mine și cu zîmbetul pe buze îmi spune că toți colegii săi au o fantezie foarte boagată. Fără să ezite, a început să-mi povestească cum, în urmă cu doar cîteva zile, s-au gîndit să se joace în pauză de-a „răpiții în Irak”. Așa că, doi băieți s-au îmbrobodit pe toată fața, cu excepția ochilor, cu husele de pe bănci. Apoi, au luat niște stinghii rupte de la un lambriu, pe care le țineau îndreptate spre un grup de copii. Aceia erau desculți și stăteau jos, turcește, cu carnetele de note deschise la poză. „Aveam ora de română. Profesoara ne-a găsit în ținute de «răpiți» și «teroriști». Preț de o secundă, a rămas mută. Apoi, a început să rîdă!”, mi-a explicat eleva.

Bețivi pe post de tătici

Experți în poante sînt și elevii unei alte clase de-a VIII-a, a căror sală este la etajul clădirii. Ținta „fazelor” este – cine altcineva? – tot profesoara de franceză. „Odată, mai mulți copii am chiulit de la oră. Profesoara ne-a luat ghiozdanele. A zis că nu ni le dă, pînă nu venim cu tata la școală. Ce era să facem? Ne-a picat rapid fisa! Am făcut o chetă, cu bani de la colegi, și ne-am dus la cea mai apropiată cîrciumă. Am ales de acolo niște oameni, așa… mai curați, și le-am povestit despre beleaua în care am intrat. Le-am dat banii, ca să-și mai cumpere un rînd de tărie, și le-am propus să vină la școală, pe post de tătici. Ei chiar au venit! Profesoara, după ce le-a făcut morală în ce privește educația noastră, ne-a înapoiat ghiozdanele. Am fost mulțumiți cu toții! Și profesoara că «le-a arătat ea părinților!» și noi, că acasă nu s-a mai aflat, și falșii părinți, că s-au ales cu încă un șpriț!”, mi-a povestit și Bogdan A.

„Profesoara de franceză ne dă apă la moară”

Copiii nu mai conteneau să îmi povestească alte „faze”. Nu știu cum se face, dar orice întîmplare începea cu „profesoara de franceză”. juniorii își amintesc că, în urmă cu doi ani, profesorul de chimie a întîrziat, cîteva minute, la oră. Profesoara de franceză a „descoperit” întîrzierea și a început să „facă anchetă”. „Era convinsă că profesorul de chimie nu mai vine în acea zi la școală. Crezînd că face „mari investigații”, aceasta ne-a întrebat ce ore nu am mai făcut. Un coleg mai glumeț a început să înșire: «păi, azi nu am făcut: fizica, geografia și istoria». Uluită, profesoara de franceză, s-a dus „ață” la director, să „toarne” că profesorii de fizică, geografie și istorie nu au venit la program. Faza a fost că noi nici măcar nu am avut acele ore în ziua respectivă. Doar profesoara ne-a întrebat «ce ore nu am făcut!» și noi nu am mințit cu nimic! Chiar nu făcusem fizica, geografia și istoria, pentru că nu le aveam în orarul acelei zile! Profesoara de franceză ne dă mereu apă la moară și noi parcă nu ne putem abține să o enervăm. Dacă ne-ar mai lăsa în pace, ne-am calma și noi”, mi-a spus Mihaela P. ânțeleg că elevii nu vor renunța niciodată la glume, indiferent dacă îi supără sau nu pe adulți! Am ieșit din școală rîzînd. Aș fi vrut să-l cunosc pe Irinel, un elev din clasa a VIII-a, dar era acasă, răcit. Am aflat despre el că de 8 Martie a dat colegelor sale cîte un buchețel de pătrunjel! Și mai am un regret. N-am întîlnit-o pe profesoara de franceză. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!