Cap limpede

Chirurgie grafică reparatorie

Mihai BUZNEA

Țara comunismului victorios – URSS -, reprezenta unul dintre subiectele predilecte ale presei românești din anii ’50. Fotoreportaje ample ilustrau subiecte decupate din realitățile imediate ale „fraților de la Răsărit” și „marile lor realizări” apăreau frecvent în publicațiile centrale. Ziarele locale le țineau isonul. Era în firescul de atunci al lucrurilor. Iar „Flacăra Moineștiului” nu făcea excepție. Pentru asigurarea logisticii necesare – cum am spune în zilele noastre, respectiv a materialului ilustrativ-documentar, redacția Foto a Agenției Române de Presă – AGERPRESS – organizase un studio care se ocupa special de colaborarea cu Agenția TASS, de unde primea în mod regulat seturi de fotografiii însoțite de comentarii și explicații. Săptămînal era editat un album grupat tematic: economie, politică, sociale, culturale, sport, divertisment etc. Toate redacțiile din țară erau obligate să se aboneze la acest album care facilita „strîngerea legăturilor cu Uniunea Sovietică” prin promovarea imaginilor „pînă la cel mai de jos nivel’. O variantă adaptată supunea, de altfel, aceluiaș regim și oficialitățile locale – regionale/județene, municipale/orășenești/comunale. Cei mai vîrstnici dintre băcăuani își amintesc, cu siguranță, de vitrinele plantate pînă pe la sfîrșitul deceniului 8 între sediul actualei Prefecturi și clădirea vechii biblioteci, în care erau expuse fotografii de format mare sub genericul „Din țara constructorilor comunismului”. Presa folosea aceeași sursă, doar că prin demersul său publicistic multiplica fotografiile în zeci de mii de exemplare și le difuza pînă în cel mai izolat cătun. Era un mijloc extraordinar, perfid, de insinuare în conștiințe și de manipulare a oamenilor. Dar, „unde-i ordin, cu plăcere!”…, iar lucrurile intraseră într-un automatism ce slăbiseră autocenzura și criteriile de selecție. De aici ni s-au tras, de altfel, unele neplăceri care au condus la schimbarea radicală a discursului. Nu puține dintre seturile de fotografii primite conțineau imagini în totală contradicție cu mesajul care se dorea a se transmite. Orașe arhaice, cu izbe șubrede și insalubre, mașini demodate și hîrbuite, pluguri tractate de animale costelive, oameni slabi și rufoși, clădiri degradate, șosele sparte… Aceste imagini erau strecurate printre fotografii cu adevărat impresionante, fapt ce contrasta izbitor cu celelalte. Ce făceau editorii sovietici, cum funcționa selecția, adică cenzura, era imposibil să ne explicăm. Nouă, însă, redactorilor moineșteni, ne picau bine, ba chiar făceam o pasiune din a publica imaginile compromițătoare. Pînă într-o zi, cînd tehnoredactorul ilustrator al ziarului era s-o încaseze pentru „atitudine defăimătoare”. L-a salvat poza-martor, dar din acel moment „monitorizarea” și-a intrat în rol. Nu mai trecea orice și oricum. Fotoreporterul a trebuit să se specializeze și ca retușor. Cu ajutorul uni toc cu peniță specială și al unei călimări cu tuș negru făcea, trebuia să facă adevărate minuni grafice. Putea transforma totul: vechiul – în nou, urîtul – în frumos, sărăcia – în prosperitate. Prin linii, hașurări, recroieli. Rufosul care împingea vagonetul cu cărbuni, la ieșirea din mină devenea un muncitor suplu și vînjos, echipat ca la carte pentru muncă; transforma opincile în bocanci, rubașca în haină ultraelegantă, punea cravată la gulerul cămășii, bărbierea, schimba fizionomii. Erau metamorfoze care sfidau legile presei, dar prin intermediul cărora mesajul propagandistic își găsea substanța dorită.
Pentru noi, tineri, neastîmpărați și puși pe șotii sub aparențe de seriozitate… responsabilă, fiecare dintre aceste operațiuni estetice era un prilej de amuzament cu acces controlat. Nimeni altcineva nu trebuia să ne descifreze adevăratele intenții. Era monopolul nostru absolut și-i păstram patentul cu sfințenie, altfel riscam puneri la punct. Dar unele dintre întrebările pe care ni le puneam atunci au rămas fără răspuns pînă astăzi: „perlele” fotografice respective țineau de cine-verite, de clamata subiectivitate a presei în prezentarea realităților, ori erau rezultatul unui demers deliberat din partea editorilor, acela de subminare prin insinuare a regimului comunist sovietic, cu apropouri la ceea ce se întîmpla pe la noi? Orice și oricum va fi fost, tehnica toaletării fotografiilor prin operațiuni de chirurgie grafică reparatorie a făcut o bună carieră în presa românească. Și încă mai face!…RP

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!