Plopul alpiniștilor a devenit monument al naturii

Administrator

Un nou arbore din municipiul Bacău a fost declarat momnument al naturii. Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a dat avizul pentru ca un exemplar din Populus Alba să primească un statut special. Plopul este situat pe Insula mică de agrement din municipiul Bacău și este foarte cunoscut de pasionații de alpinism din oraș, care ani la rînd s-au antrenat făcînd escalade pe acest copac. Arborele are o înălține de aproape 40 de metri, un diametru al tulpinii de 1,3 metri și, în plus, partea bazală a trunchiului este scorburoasă. „Am propus intrarea în categoria monumentelor naturii a acestui plop datorită caracteristicilor sale deosebite. Nu putem aprecia vîrsta lui, dar cert este că are o valoare științifică, peisagistică și ecologică deosebită”, a precizat Corina Pricope, directorul Agenției de Mediu Bacău.
Plopul de pe insula de agrement este ultimul intrat în categoria monumentelor naturii din județul Bacău, unde se află, de altfel, și cele mai multe monumente naturale din categoria arborilor. Monumente ale naturii au mai fost declarate stejarul din curtea Colegiului Ferdinand I, înspre strada George Bacovia, salcia lui Bacovia din parcul Trandafirilor și Ginko biloba, tot din Parcul Trandafirilor din Bacău. De un regim special se bucură și magnolia lui Bacovia, situată în municipiul Bacău, pe aleea care duce dinspre Biblioteca Județeană spre părculețul din spate. Și în parcul municipal din Onești există două monumente ale naturii, un arțar și un salcîm, iar în comuna Măgura există o specie de castan declarată monument. în curtea așezămîntului Rosetti Tescanu din satul Tescani există un ulm de o valoare inestimabilă și în aceeași localitate există un stejar din categoria celor rare, care se află în incinta antreprizei Tescani de la SC Drumuri SA. Monumente ale naturii mai sînt și cocoșii de munte din munții Nemira și piatra plîngătoare din comuna Dofteana. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.