Recurs la istorie

Afaceri „private” de culise politice

• replica lui Cuza față de maghiarii neloiali

Succesele politice obținute de românii din Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei cu privire la consolidarea unității lor naționale stimulau tot mai mult aspirațiile firești, adeziunea și activitatea proromânească ale numeroșilor locuitori aparținători aceluiași neam, dar care aveau trista soartă de a trăi sub opresiunea austro-maghiară. Pe de altă parte, Curtea Imperială a Austriei nu putea admite un progres real al populației românești de la sudul și estul Carpaților și stătea pregătită să se năpustească cu forțele sale armate peste frontierele impuse cu forță și nedreptate în Bucovina, Moldova, Țara Românească și Banat. Cu dispreț, ură și dușmănie era privit orice progres al românilor de către Kossuth, Klapka și Teleky sau Turr, aflați ca refugiați politici în unele state din Occidentul Europei. Aceștia au pus bazele unui Comitet Național Maghiar, care și-a propus organizarea și desfășurarea războiului pentru eliberarea Ungariei de sub stăpînirea imperiului condus de Habsburgi. în scopul asigurării victoriei contra acestora, în septembrie 1860 comitetul maghiarilor a încheiat o alianță cu reprezentantul guvernului de la Torino, contele Cavour, în vederea dezlănțuirii războiului antiaustriac prin: Italia – Coastele dalmate – Serbia și Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Conducerea operativă a frontului de pe teritoriul românesc urma să fie încredințată generalului Klapka, iar cea de pe frontul sârbesc generalului Turr.
în disprețul lor față de români și conducătorul statului unit al acestora, maghiarii n-au anunțat nimic asupra pregătirilor și planurilor imediate. Prințul Cuza, așa cum ar fi fost firesc și normal, n-a fost informat asupra pregătirilor războinice, deși între el și generalul Klapka au fost încheiate unele acorduri – în lunile martie și mai 1859. Mai mult încă, după semnarea acordului cu Cavour autoritățile italiene au hotărît încărcarea în cinci vase de transport a unui mare număr de arme, tunuri și cantități de pulbere, a căror destinație era portul Galați. Totul era destinat viitorului front de luptă al maghiarilor contra armatelor imperiale austriece. Membrii Comitetului Național Maghiar și autoritățile sarde n-au găsit de cuviință să facă cunoscut lui Alexandru Ioan Cuza faptul petrecut la Genova. în același mod a procedat și patronul firmei genoveze care urma să primească armamentul necesar maghiarilor în portul Galați.
Pus în fața unui asemenea fapt, prințul Cuza a procedat în modul cel mai corect, în virtutea prevederilor hotărîrilor adoptate la Paris – în martie 1856 și august 1858. La sosirea primelor vase încărcate cu armament și pulbere, în portul Galați, întreaga cantitate „expediată în Orient” a fost sechestrată din dispoziția celui căruia națiunea română îi încredințase conducerea cu demnitate și responsabilitate a treburilor publice românești. Actul de demnitate națională săvîrșit de domnul unității naționale a românilor moldoveni și al celor de peste Milcov a constituit subiectul mai multor corespondențe întocmite de Pulszky – reprezentantul lui Kossuth la Torino. Astfel, în raportul său întocmit la 27 noiembrie 1860 acesta a precizat că Benzi l-a informat asupra faptului că Cerutti ajunsese deja la Galați. în portul dunărean erau sosite două dintre „primele sale transporturi”. Autorul a preluat acea informație în conformitate cu care fusese trădată „natura încărcăturii” vaselor de transport, deoarece Cuza a adresat reproșuri asupra modului în care s-a procedat. Acesta a fost motivul pentru care Cerutti s-a simțit obligat să poarte tratative cu prințul român. Acesta a acceptat transportul armamentului într-un loc sigur, ca pe niște bunuri „private”. Cuza a dovedit înțelegere și conciliere față de unii pretinși aliați, lipsiți de spiritul de dreptate și devotament față de conducătorul decis să-i ajute.
în 30 noiembrie 1860 reprezentantul lui Kossuth la Torino a fost chemat, la ora 7 dimineața, de către Cavour. Chiar de la intrarea în cameră contele a reproșat interlocutorului său: „- Dumneata nu-ți îndeplinești bine obligațiile pe care le ai”. Klapka n-a procedat într-o manieră corespunzătoare cu prințul român. Cavour însuși își răspundea: „Bine, cu acesta suntem în ordine. Cerruti telegrafiase asupra modului în care Cuza fusese incitat și procedase la sechestrarea armelor încărcate pe primele două nave”. Cavour nu putea să solicite „încărcătura drept proprietate a guvernului sard”. Rusia ar fi ridicat tonul asupra comportamentului conducătorilor statului sard iar Petersburgul ar fi adresat imediat reproșuri dure Parisului, fapt ce ar fi dus la înrăutățirea relațiilor dintre cabinetele de la Paris și Petersburg. Contele Cavour a hotărît ca „încărcătura” să fie solicitată de guvernul sard ca fiind proprietatea unui supus al autorității acestuia, negustor care ar fi trimis „mărfurile” respective la Galați pentru a realiza venituri personale. „în cel mai rău caz, voi afirma că aceasta a fost trimisă de Garibaldi”.
La 2 decembrie 1860 secretarul secret al lui Cavour, Artom, a făcut cunoscut lui Pulszky ca maghiarii să păstreze cel mai desăvîrșit secret asupra expedierii armamentului sosit la Galați, deoarece faptul a provocat numeroase și vehemente proteste internaționale, fapt ce ar fi putut duce la înrăutățirea raporturilor dintre statele europene. Cavour și-a exprimat convingerea că o asemenea situație ar fi provocat daune mari „marii revoluții europene”, în care activa și alesul națiunii române.
Prin atitudinea sa, Cuza i-a determinat pe maghiarii lipsiți de respect, să-i declarat lui Durondo, la Constantinopol, că urmăreau doar rezolvarea intereselor proprii prin acordurile încheiate cu prințul Cuza. (Dumitru ZAHARIA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!