Schimbarea la față

„Furnizori de speranțe”! Măcar atît…

A face politică astăzi a devenit, nu-i așa, un „bun al întregului popor” (dom’le, limba de lemn a epocii de aur și-avea hazul ei, nu găsiți?!). Tot omul are, în principiu, „pluripartidiști”, cum sîntem, libertatea de a participa la treburile polisului, ale țării întregi, ce mai, ale Europei! Tîrîș-grăpiș, partidele noastre, partidulețele, coalițiile, „aripioarele”, care mai tinere, care mai bătrîioare (trăiască totuși dreptul la libera asociere!) s-au cristalizat, mobilizînd, într-un fel sau altul (albăstrui, portocaliu, roșcovăniu, cenușiu…) energii și conștiințe, doar-doar om duce-o mai acătării, mai omenește decît în anii „marilor victorii”, cînd părea c-o sfeclisem definitiv! Mi-amintesc de vremea cînd românașului de rînd (că ăi de sus trăiau în altă… „țară”!) îi erau prohibite relațiile particulare cu străinii ce se nimereau pe la noi, ori dacă n-aveai încotro și ciripeai cu vreun „putrefact” din Occident – era lege – trebuia să-l cînți la „serviciul” de specialitate, că de nu…! Ei bine, un palavragiu de franțuz mi se fălea că pe el îl doare-n cot de prezidentul republicii și că acolo la el îl porcăiesc pe șeful statului cum le vine la gură, fără nici o jenă ori frică, deschis, tovărășește! Am înghețat… Cum, păcatele noastre, să-l batjocorești pe fiul cel mai iubit al neamului, să-ți întinezi, carevasăzică, simbolul național?! Nu, nu și nu, era anevoie de conceput în țara lui… „papură vodă” o astfel de atitudine! E-hei, azi, după „revoluție”, s-a dat drumul la înjurături și sudalme ca la ușa cortului… Sinceri să fim, libertatea de a ne bălăcări unii pe alții, cu sau fără rost, nu folosește la nimic, „vai de biet român săracul, înapoi tot dă ca racul”! Dar, dragă Eminescule, n-avem de ales, mergem înainte, că și noi dorim „dulcii Românii” zile mai bune…
în jocul acesta confuz (voit, nevoit!?) al „ielelor politice”, s-au lăsat ademeniți, momiți și scriitori, artiști, generic „intelectualitatea umanistă”! Să fi uitat oare cărturarii noștri cu pricina vorbele lui Eugen Ionescu, cum că „pasiunile politice sunt dizgrația și adesea rușinea omenirii, mediocritatea și prostia ei”, ori le-a plăcut utopia Stagiritului, după care „obiectul, rostul cel mai de seamă al politicii este de a crea și statornici prietenia între oamenii cetății”?! Democrația merge greu, mecanismele ei funcționează defectuos; oare de ce, că doar avem acuși două decenii de cînd ne-am luat, în sfinte zile de Crăciun, fantastica porție de libertate, cît să mai așteptăm? Cum să reacționeze el, scribul (că apelativul de „scriitor” a devenit stînjenitor, jenant de cînd cu „lumea nouă”!), cu ce să vină el, ca parte contribuabilă, la „opera” de schimbare la față a României acum, cînd la orizont norii grei ai „terorismelor” de toate soiurile se adună amenințători nu numai la frontiere?! în tentativa de a fi și ei, slujitorii cărților poporului lor,”in medias res”, mulți s-au înregimentat în felurite „orientări”, nu puțini legănîndu-se în iluzia echidistanței și a neutralității! Firavă iluzie!… Tristă evidență: puritatea, idealismul esențial presupuse de condiția autenticului făurar de valori spirituale, cedează lent, dar sigur în competiția surdă și oarbă cu dictatura banului, a interesului meschin, cu leviathanul corupției! Pînă la urmă, exprimarea „politică” a condeierului profesionist, neatins de viciile și otrava veacului, rămîne tot fragila, vulnerabila, temuta, în fond, armă a scrisului! Nu trebuie uitat că, totuși, oamenii-oameni (ce par a fi mai numeroși decît neoamenii) au nevoie de carte, de cuvînt, de-un strop de poezie, de muzică, de culoare, de adevăr, de mult, foarte mult adevăr…
Să sperăm că va să fie mai bine, dacă nu azi, cel puțin mîine, mai mîine… Da, intelectualului, artistului îi șade bine cu speranța! Și-ntr-aceasta el, generosul simbol al oamenilor simpli, al purtătorilor de datini și lucruri sfinte, se cade a nu dezerta cu totul din complicata existență a lumii și… nelumii! Inspirată formularea unui teoretician al istoriei (scăpat și el din „raiul” unei dictaturi mai sadice decît multe altele) care vedea în omul de spirit un „maestru de luciditate” și un „furnizor de speranțe”! Măcar atît!…
Calistrat COSTINânașului de rînd (că ăi de sus trăiau în altă… „țară

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!