Maxime și cugetări

Raiul promite și Iadul ademenește

Vasile PRUTEANU

Ion Iliescu s-a prăbușit cu tot cu steaua-i cremlinistă, roșie și călăuzitoare, sub eticheta de produs expirat, iar Adrian Năstase și-a rupt gîtul în propria-i aroganță. Motive pentru mulți comentatori grăbiți să afirme că, gata, comunismul și-a dat și la noi obștescul sfîrșit. Nu cred că e cazul să cîntăm prea devreme prohodul ciumei roșii. Mai bine îl luăm în seamă pe Zinoviev, care ne avertizează să nu ne îmbătăm cu apă rece: „comunismul e prea adînc înfipt în nostalgiile proletare, în masele puțin cultivate ca să nu-și asigure o supraviețuire letargică încă mulți ani de-aici înainte”. Asta înseamnă că noi, grăbiți să scăpăm de comunism, suferim, încă, de o inocență ce are prea puțină minte în inimă. Prea mult timp am pus lauri pe fruntea unor învingători fără merite ca să nu ni se tragă dureri de cap de la aceștia. Mă tem că optimismul exagerat ne poate face campioni ai așteptărilor înșelate. Pentru că „prostia veche capătă totdeauna un anumit prestigiu și e acceptată ca adevăr”, scria Nicolae Iorga. Acceptăm că răul de înălțime socială nu-i amenință decît pe impostori, asigurîndu-le căderea în gol, dar nu ne vine la îndemînă să credem că „cetățenii nevrednici urcați în posturi înalte se umflă în prostie și insolență, iar naivii le cred minciunile fără să crîcnească” (Democrit). Nu mă mir, așadar, că o pletoră de analiști, comentatori și „savanți” de ocazie se alătură efortului PSD de a-și schimba imaginea, de a se întări, reforma și relansa. Pentru ce? Ca să ne pomenim, din nou, cu el la guvernare? Acest partid nu este decît un mutant bolșevic al PCR, un continuator al comunismului, cosmetizat în creatură democratică hibridă.
Reformarea PSD este o utopie. Pesediștii înșiși nu o vor cu adevărat, pentru simplul fapt că eliminarea corupților, oportuniștilor și incompetenților ar însemna autodesființarea acestui partid. Prestațiile liderului său, Mircea Geoană, nu ne lasă nici o îndoială că metodele sale de convingere politică rămîn, în continuare, de sorginte comunistă. El se ascunde foarte ades și foarte abil în spatele degetului cu care arată spre alții. Este un adevărat specialist în vorbe goale, oferind țării – în loc de programe – doar sloganuri expirate și etichetări murdare ale adversarilor politici. Uită sau nu știe că „politica trebuie să fie mijlocul de acțiune al oamenilor ce gîndesc pozitiv” (Balzac). Ori, cît de pozitivă este resuscitarea lui Ion Iliescu în fruntea Consiliului de Onoare al PSD, un soi de Colegiu Superior de Partid care veghea la puritatea ideologică și la respectarea moralei proletare a tovarășilor. Nu am nici o încredere în funcția catartică a lui Ion Iliescu, continuatorul (în stil reformat) al PCR, omul care a curmat rapid simpatiile Europei imediat după ’89, prin orientarea țării spre o perestroikă gorbaciovistă și ridicarea în scaun a liniei a doua a PCR. El e cel ce a acceptat, ocrotit și patronat cinismul de bodegă al prea multor parveniți, care confundă șmecheria cu inteligența și ridică abilitatea șarlatanului la rangul suprem al excelenței politice. Tot el este autorul nerecunoscut al mineriadelor barbare, cît pe ce să ne arunce țara înapoi în hăurile bolșevismului. La un deceniu și jumătate e ușor să vorbești despre cinste, cînd ai tupeul să nu roșești cercetîndu-ți faptele. Dacă ar avea cît de cît coloană vertebrală, domnul Geoană și acoliții săi ar trebui să îl trimită pe Ion Iliescu înapoi la replantat florile plantate cu bîta de mineri în capul bucureștenilor. Dacă ai rămas sărac, mai are vreun rost să afirmi și să susții că ești și cinstit? Uneori poți fi numai sărac. Dar de ce și cu duhul politic? „Adevăratul om de stat trebuie să fie, în primul rînd, indiferent față de pasiunile vulgare; ca și pe savant, pe el trebuie să-l pasioneze numai ceea ce este în legătură cu viața și viitorul nației sale”, scria Balzac caracterizînd astfel pe liderul ideal al unei țări, oricare ar fi ea. Să privim, însă, puțin spre liderii PSD. âi preocupă orice în afară de viitorul națiunii; să acapareze puterea eliminîndu-se reciproc din fruntea partidului, să contracareze scăderea în sondaje (adică pierderea electoratului rural și a celui de mahala), epurarea corupților care sar în văzul tuturor, încercarea de promovare a unor oameni ceva mai curați și mai uscați. Aceste chestiuni înseamnă pentru ei criză, iar rezolvarea lor – reformă. Și Stalin a făcut epurări succesive în PCUS, fără să fie bănuit că făcea reformă. înlocuia doar lideri ce nu-i mai conveneau. Structural totul rămînea neschimbat. Se promitea mereu raiul (cum se promite și acum), dar în fond ademenea oamenii spre iad. Iată de ce cred că PSD rămîne un mutant din PCR, ce nu poate fi schimbat. Și nici nu-i de dorit să i se ofere alte șanse, fiind înțesat de foști activiști și securiști. Partidul lor, scăparea lor, viitorul lor, sursa lor de profituri și de acaparare nerușinată de averi. Acest mutant a sugrumat adevărul, a gîtuit dreptatea și a perpetuat trădarea, minciuna, violența, corupția și disprețul față de oameni. „Dacă îndepărtezi dreptatea dintr-o țară, aceasta naște doar mari bande de tîlhari”, scria Sfîntul Augustin. Masa mare a parveniților de la noi este dovada clară că dreptatea nu a funcționat, obturată de acest PSD care se zbate să nu moară. Ca să ne pună iar la numărat ouă! a se întări, reforma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!