Dricul numit Salvare

Administrator

Un bărbat în vîrstă de 39 de ani, din comuna Negri, a decedat joi în Ambulanță după ce a așteptat la nesfîrșit venirea acesteia pentru a-l duce la Spitalul Județean de Urgență (SJU). Petru Făcăuară suferea de doi ani de insuficiență renală cronică și de tot atîta timp venea, cu salvarea, de trei ori pe săptămînă, la dializă la SJU. Acum două săptămîni a rămas izolat în casă din cauza nămeților, iar pentru a putea fi adus la dializă a fost necesară intervenția a două freze. Joi, bărbatului i s-a făcut rău. Familia a sunat la Salvare și a așteptat cu pacientul în agonie sosirea mașinii. „Și miercuri, și joi dimineața, era vesel, mergea prin curte și nu s-a plîns de nimic. Pe la prînz, lui Petru i s-a făcut rău și a căzut. Am sunat imediat la Salvare și am așteptat 45 de minute să vină. în timpul ăsta am încercat să-l ajutăm, cum am putut și noi. L-am frecat cu apă, l-am masat, dar respira din ce în ce mai greu”, ne-a declarat Ion Olteanu, fratele lui Petre.

„Salvarea a mers ca melcul”

Fratele celui decedat mai spune că, deși Salvarea a ajuns tîrziu la bolnav, la întoarcere șoferul a mers ca melcul tot drumul. „Frate-miu a murit cu zece minute înainte de a ajunge la spital. Dacă venea mașina la timp și șoferul se grăbea, putea fi salvat. A făcut 20 de kilometri în aproape o oră, cînd în mod normal drumul se parcurge într-un sfert de oră”, adaugă Olteanu. La spital, personalul medical a încercat să-i acorde pacientului ajutor, însă era prea tîrziu. Ieri, la necropsie, medicii legiști au stabilit că moartea s-a datorat unui infarct miocardic.

întîrzieri mari la multe cazuri urgente

La Serviciul de Ambulanță Bacău, în registrul în care sînt evidențiate toate apelurile, solicitarea pentru acest caz a fost înregistrată la ora 12.30. Mașina cu echipajul a plecat la ora 12.50. Așadar, la o distanță de 20 de minute de la apel, ceea ce înseamnă foarte mult. în plus, mașina s-a întors de la Negri abia la ora 14.10. Am vrut să vedem cum explică șeful Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) această situație, dar eforturile noastre de a discuta cu directorul unității au fost zadarnice. Doctorul Sorin Enescu, directorul SJA, era plecat din localitate și nu ne-a răspuns nici la apelurile pe telefonul mobil. Ieri, la prînz, la Salvare am găsit doar asistenta șefă și dispecerul. Asistenta șefă, care a refuzat să își spună numele, ne-a declarat: „Ambulanța a întîrziat, într-adevăr, dar nu din vina noastră, a echipajului. Avem foarte puține mașini pentru urgențe, doar șapte pe o tură. Tot cu acestea transportăm și bolnavii de insuficiență renală cronică la dializă. Și în ziua respectivă au fost foarte multe solicitări. De la șapte, dimineața, și pînă la 12.30 au fost 45 chemări, dintre care multe pe trasee lungi. Nu mai spun că una dintre mașini a trebuit să meargă la Iași. în 23 martie, s-a întîmplat ca la majoritatea urgențelor să se înregistreze întîrzieri la plecarea mașinilor. Bolnavul era în comă cînd a fost preluat. A decedat pe drum”. La o simplă privire în registru, reținem că în cazul unui bolnav de pneumonie din Orbeni, apelul a fost primit la ora 8.29, iar ambulanța a plecat la 12.50, al altei urgențe, între momentul adresării solicitării și cel în care salvarea a pornit spre bolnav s-au scurs aproape două ore, și exemplele ar putea continua.

Jumătate dintre ambulanțe, bune de dat la gunoi

Reprezentantul Serviciului de Ambulanță susține că pe fiecare tură (12 ore) ar trebui să fie 30 de mașini pentru a putea face față cu bine tuturor solicitărilor. Parcul auto al tuturor serviciilor de ambulanță din județ numără vreo 90 de mașini. Din acestea, însă, anul trecut au fost casate 34 autosanitare, iar anul acesta ar trebui să fie trase pe linia moartă vreo 50-60. Ele ar trebui înlocuite cu altele, noi, ca unitățile să răspundă operativ la apeluri. „Nu-mi convine să investesc bani în repararea lor. Costă mult, nu mai este rentabil. Au fost reparate capital de cîteva ori”, ne-a spus cu mai mult timp în urmă doctorul Sorin Enescu. Pentru achiziționarea altor ambulanțe, banii trebuie să vină de la Ministerul Sănătății. Deocamdată, însă, de la acesta nu a fost dat nici un semnal. în schimb, în legislație se menționează că timpul maxim de sosire la locul intervenției de la apelurile de urgență nu trebuie să depășească 20 de minute în zonele rurale și 15 minute, în orașe. „Doar aproximativ 50 la sută din parc corespunde cerințelor. în 2005 am primit numai două autoturisme tip Dacia Papuc pentru centrele de permanență din Slănic Moldova și Tîrgu Ocna, iar anul acesta o fundație norvegiană ne-a donat o ambulanță tip AUR-BE (prevăzută cu echipament de intubație, și oxigenoterapie și defibrilator-n.n.). în rest, majoritatea mașinilor sînt vechi”, ne-a declarat, cu altă ocazie, doctorul Sorin Enescu, directorul Serviciului Județean de Ambulanță. Din cele 90 de ambulanțe, numai două sînt de tip ART-CE, cu tot ce trebuie pentru terapie intensivă, și patru tip AUR-BE. Mai sînt vreo 12 mașini IVECO, dotate cu targă, instalație de oxigen, pe care se poate face aspirație, dar nu și șocuri electrice. Alte zece mașini sînt asimilate ca ambulanțe mai moderne, iar în rest parcul este compus din Dacii (TV) folosite pentru transportul sanitar, și nu pentru intervenții de urgență.

Rudele decedatului nu se vor lăsa

După ce vor termina cu cele creștinești de înmormîntare, frații lui Petru Făcăuară sînt deciși să depună o plîngere la Direcția de Sănătate Publică și la Colegiul Județean al Medicilor, pentru că, spun ei, „chiar dacă nu se mai poate face nimic, măcar alți bolnavi să nu pățească la fel”. (Elena ȚINTARU, Florin CRĂCIUN)pajul a plecat la ora 12.50. Așadar, la o distanță de 20 de minute de la apel, ceea ce înseamnă foarte mult. în p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.