Lecție de gastronomie franceză la Grupul Școlar „Mihai Eminescu”

Administrator

Desface tacticos încuietoarea valizei. E o geantă tip Diplomat mare, neagră, cu pereți dubli, ca aceelea în care sînt păstrate uneltele mecanice fabricate de producători de renume. Scoate ceva dinăuntru și dă să închidă capacul la loc. Se răzgîndește în ultima clipă și îl lasă deschis. O ordine desăvîrșită domnește înăuntru. Fiecare lucru este pus la locul lui în locașuri ce sînt făcute, parcă, după tipar. într-o partă stă mixerul și paletele sale de diferite forme și dimensiuni, iar în cealaltă cîteva spatule, pensete, forme pentru modelat aluatul, lopățele pentru întins clătite, strecurători de diferite mărimi și alte lucruri de soiul ăsta. în cîteva cutiuțe mici, de plastic, fără etichetă, pentru a se putea păstra secretul ingredientelor dinăuntru, se aflau cîteva mirodeii ce aveau să dea savoarea bucatelor ce aveau să fie preparate ceva mai tîrziu. Tot arsenalul acesta a fost cărat pînă la Bacău de Mčlaine Noiron, un gastronom francez care colaborează, de ceva vreme, cu un restaurant din Botoșani, pentru a le arăta elevilor de la Grupul Școlar „Mihai Eminescu” din Bacău modul în care se prepară cîteva preparate franțuzești. Este vorba de „Quiche lorraine” și „Tapenade, două gustări ușoare pe bază de carne, brînză și ceva legume și „La Galette des rois”, o prăjitură tradițională ce se prepară mai ales în ziua de Bobotează. Cele trei felul de mîncare au fost alese cu cîteva zile înainte de elevii băcăuani dintr-o listă mai lungă de preparate trimisă de Mčlaine Noiron. „Ne-am orientat în principal în funcție de ingrediente. Trebuia să alegem ceva ce se prepară cu ingrediente pe care le putem găsi ușor în orice supermarket”, ne-a mărturisit profesoara de limbă franceză Paula Petrea, unul din coordonatorii manifestărilor care se desfășoară, în această săptămînă, sub egida „Zilele francofoniei”. Toți cîștigătorii concursurilor desfășurate pînă acum în cadrul acestor manifestări au avut ieri ocazia să prepare, alături de Mčlaine Noiron cîteva delicatese culinare franțuzești.

La bucătărie nu a fost mai greu ca la ore

Dacă în urmă cu cîteva zile, în materie de gramatică a limbii franceze, cunoștințe generale despre cultura și istoria poporului francez, sport, desen sau literatură, elevii s-au dovedit a fi mai mult decît pricepuți, ieri, la lecția deschisă de gastronomie, lucrurile nu au mai fost chiar atît de simple. Ceapa se tăia parcă mai greu, măslinele nu prea se lăsau desfăcute de sîmburi, iar cașcavalul parcă nu prea voia să se lase trecut prin răzătoare. Pînă la urmă, toate obstacolele au fost trecute, iar ceea ce a ieșit din mîinile copiilor a întrecut chiar și așteptările lui Mčlaine Noiron. Și ale Vetei Pușcașu, bucătăreasa care a urmărit cu ochi iscoditori de după paravanul de la bucătărie orice mișcare făcută de colegul lor venit de pe alte meleaguri. Pentru Mčlaine Noiron, demonstrația de la „Mihai Eminescu” nu va fi singura de acest gen pe care o va face în Bacău. Alexis Messmer, cadru didactic colaborator la Catedra de Franceză din cadrul Facultății de Litere, spune că la Universitatea Bacău se desfășoară, astăzi și mîine, o serie de manifestări desfășurate, de asemenea, sub egida „Zilele Francofoniei”, iar Mčlaine Noiron se va număra printre invitați. (Elena SOLOMON)n demonstrația de la „Mihai Eminescu” nu va

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.