Pestă porcină la Tîrgu Trotuș

Administrator

în tîrgul din Onești s-a interzs vînzarea porcilor

Pestă porcină a fost confirmată în satul Tuta, din comuna Tîrgu Trotuș. în gospodăria unui localnic au murit patru porci, care fuseseră cumpărați de la tîrg. Gospodăria a fost izolată și s-a făcut dezinfecție la toate casele aflate în zonă. Primarul comunei Tîrgu Trotuș, Ioan Anton, ne-a declarat că „s-au luat toate măsurile pentru lichidarea acestui focar de pestă porcină. S-au făcut verificări la toate gospodăriile din zonă, iar dezinfecția a fost repetată de mai multe ori”. După cum ne-a mai declarat primarul comunei, la fața locului au fost mai multe comisii de la departamentul antiepizootic, chiar și de la Bacău, care au văzut cum stau lucrurile și au dispus măsurile de combatere și prevenire. Una dintre acestea este că pe o distanță de trei kilometri de locuința unde au murit cei patru porci, este interzis accesul animalelor, iar pe o rază de zece kilometri se crează o zonă de protecție. Deoarece tîrgul de la Onești se află la o distanță mai mică de zece kilometri de Tuta, se interzice aducerea și vînzarea porcinelor aici. în aceste condiții, sîmbătă, 1 aprilie, la Onești, în tîrgul săptămînal, este interzisă vînzarea porcinelor. Directorul administrației Piețelor din Onești, Nicolae Doileț, ne-a declarat că „la tîrgul din Onești vor fi prezenți medici veterinari, polițiști și jandarmi, care vor preîntîmpina aducerea și vînzarea porcinelor în acest tîrg săptămînal”. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.