Halterofilul oneștean Ionuț Matei a cucerit locul 3 la „Cupa României”

Administrator

La Onești au continuat întrecerile Campionatului Național pentru juniori și tineret la haltere, unde se întrec peste o sută de sportivi din București, Timișoara, Cluj, Constanța, Arad, Brașov, Galați, Bistrița, Bacău, Onești și din alte orașe. Sportivii de la cele două cluburi din județul Bacău participante la această competiție – SCM Bacău și CSM Onești – au evoluat la categoriile de greutate 69 kg, 77 kg și peste 105 kg. La categoria 69 kg, Daniel Olătuc (SCM Bacău) a reușit un rezultat la total de 170 kg, în timp ce cîștigătorul acestei categorii, Pavel Sîncrăian (CSS Bistrița) a reușit un total de 272 kg.
La categoria de greutate 77 kg s-a înregistrat cea mai mare dispută pentru cîștigarea primelor locuri. Oneșteanul Ionuț Matei (pregătit de prof. Gheorghe Maftei), a reușit să cucerească locul 3, cu un rezultat de 223 kg. Cu un total de 292 kg, pe treapta întîia a podiumului s-a clasat Alexandru Roșu (LPS Oil Constanța), iar pe locul 2 s-a clasat Mircea Flămînd (CSS Bistrița). La aceeași categorie de greutate, Sebastian Herciu (SCM Bacău) a reușit un rezultat la total de 170 kg. Un rezultat modest (locul 4) a obținut, la categoria peste 105 kg, oneșteanul Alexandru Islan. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.