Directivele europene dau de furcă patronilor băcăuani

Administrator

Societățile care nu respectă directivele europene privind locurile de muncă, echipamentele tehnice și cele individuale de protecție riscă nu numai să fie amendate, ci închise sau chiar radiate din Registrul Comerțului. Decizia a fost comunicată, ieri, de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, instituție care controlează pe parcursul întregului an măsura în care agenții economici locali implementează normele comunitare în domeniu. „Acțiunea noastră vizează unitățile mici și mijlocii, de 10 pînă la 250 de salariați, din care am controlat pînă în acest moment 48, aparținînd tuturor sectoarelor. Cele mai mari probleme pare a le pune directiva privind locurile de muncă, mai ales acolo unde locurile de muncă au fost create înaintea normei generale de protecția muncii, elaborată pe linia integrării. Avînd în vedere că cerințele s-au schimbat total, de la cele pentru toalete și pînă la locul de muncă propriu-zis (ventilare, iluminat, temperatură sau căi de acces) patronii se confruntă cu lipsa fondurilor necesare pentru modernizări”, a precizat inspectorul-șef adjunct Ioan Andrei. Pentru neconformitățile constatate în prima lună de verificări nu s-au aplicat amenzi, dar s-au dispus măsuri cu termene foarte clare de realizare. îndeplinirea lor va fi monitorizată simultan cu următoarele controale. „în cazul în care patronii nu îndeplinesc măsurile pe care le cerem, ei vor fi, în primă instanță, amendați. Dacă nici așa nu respectă legea, ei riscă sistarea activității la locurile de muncă neconforme sau chiar propunerea radierii firmelor găsite în neregulă”, a mai avertizat Ioan Andrei. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.