Claudiu BOANGIU
Povestea cu „Afacerea Mătasea” a fost doar o păcăleală de 1 aprilie. Ar trebui să pun punct după această afirmație, care poate fi luată de cei care nu sînt încă dumiriți drept (încă) o precizare. Dar multitudinea de evenimente care s-au iscat după apariția materialului de deschidere a ziarului din familiara Zi a Păcălelilor îmi dă de gîndit. Un mecanism altfel amorțit a fost pus în teribilă și huruitoare mișcare de farsa ziariștilor. Telefoanele noastre au fost apelate din toate mediile sociale. Oameni din politică, justiție, administrație și nu mai știu care alte domenii au dat buzna să se informeze despre daraveră. Pe unii îi interesa nepotrivirea de caracter a însoțirii politice. Pe alții, îi durea de deturnarea fondurilor și exploatarea copiilor care au cules frunze de dud pentru viermii politicienilor zilei. Dintre personajele reale, aflate în inexistenta ipostază, s-au ridicat voci care au tunat olimpian că le-a fost atinsă imaginea. Bașca au fost și ziariști din presa centrală care au pus boticul și au cerut reperele mega-afacerii băcăuane, pentru a o prezenta, spre știință, întregii națiuni. Nu-mi vin în cap toți cei și toate cele care s-au lăsat prinși și prinse în mrejele „Afacerii Mătasea”… âmi amintesc, însă, că, acum cîțiva ani, colegii de la „Ziarul de Iași” i-au servit domnului, pe atunci primar, Constantin Simirad o farsă la fel de umflată. Reacția l-a definit cel mai bine pe om: a cumpărat două lăzi de Cotnari și a venit cu ele la redacție, unde le-a recunoscut ziariștilor că niciodată în viața lui nu s-a distrat atît de bine. Oricum, trebuie remarcat profesionalismul celor două colege ale noastre, dintr-a căror „documentare” se desprindeau liniile unui gheșeft transpartinic de un mare, mare realism. Ziaristele au țesut o „plasă” fină, colorată, originală și ademenitoare, ale cărei calități chiar pot fi comparate cu cele ale rîvnitei mătăsi.
Se spune că umorul este o sabie de cauciuc, care îți permite să înțepi fără să rănești. Chestiunea se aplică, însă, numai cînd și dacă toți cei implicați într-o șaradă beneficiază de dotări similare, de același bagaj de cunoștințe. Celor care au răbufnit le-au lipsit cîteva accesorii, aparent minore, dar esențiale în ecuația ghidușului turnir de 1 aprilie. Unii nu au ziua asta înscrisă-n calendar sau nu și-au amintit de ea, pur și simplu. Alții au uitat că „Ziarul de Bacău” ține să joace un renghi băcăuanilor, de Ziua Păcălelilor, în fiecare an, de cînd a luat ființă. Și chiar nu era în foaie vreun alt material care să pară gogonat (unde mai pui că o precizare din pagina 3 a publicației demola întreaga poveste). Mai este și categoria celor lipsiți de simțul umorului, dar aici nu știu pe care dintre cei din ecuație să-i includ, de teama de a nu jigni. Mai ales că unii dintre ei s-au mărturisit amuzați, în anii în care alții au fost subiectul poantelor. Pozna cu viermii a stîrnit mult prea multe pasiuni și oțărîri. Dintr-o farsă de 1 aprilie s-a făcut o mare halima. Așa că te întrebi cînd – Doamne, iartă-mă! – s-a isprăvit umorul românului și cine-i este groparul?lie s-a făcut o mare halima. Așa că te întrebi cînd – Doamne, iartă-mă!
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.