Aproximativ 4.500 de elevi de clasa a XII-a au fost testați, ieri, în prima probă a simulărilor examenului de Bacalaureat. Programate pentru perioada 3 – 11 aprilie, simulările au început cu testarea la limba română. Inspectorul școlar general Radu Ababei spune că, împreună cu un grup de inspectori școlari, a făcut un raid pe la mai multe licee din Bacău, pentru a verifica dacă testările se desfășoară în condițiile unui examen real. „Am vrut să vedem, în primul rînd, capacitatea unităților de învățămînt de a multiplica în scurt timp subiectele de examen. La toate liceele la care au fost făcute verificări multiplicarea a durat maxim un sfert de oră. Cît privește subiectele, majoritatea profesorilor de specialitate au fost de părere că au fost destul de accesibile și că au respectat programa școlară”, a ținut să precizeze Ababei.
Joi, cînd viitorii absolvenți de liceu vor da simularea la matematică, o echipă de inspectori școlari va face verificări similare la liceele din Onești. Potrivit programării făcute de Ministerul Educației și Cercetării, astăzi ar trebui dată testarea la limba maternă. Inspectorul de matematică Neculai Gruia, responsabil din partea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) cu supravegherea simulării examenului de Bacalaureat, spune, însă, că în județul Bacău nu există elevi de liceu care desfășoară cursurile în altă limbă decît cea română. „Următoarea testare pentru viitorii absolvenți de liceu din Bacău va fi, în aceste condiții, joi, cînd vor susține proba de matematică, iar Chimia, Economia, Psihologia, Informatica sau Limbile străine sînt programate pentru 11 aprilie”, precizează Gruia. Reprezentantul ISJ mai afirmă că simulările se vor organiza în centre de examen și centre de evaluare și vor trebui să fie cît mai apropiate de situația reală de concurs. „Notele pe care elevii le vor obține la simulare nu vor fi trecute în catalog”, mai precizează inspectorul. (Elena SOLOMON)Psihologia, Informatica sau Limbile străine sîn
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.