începe procesul fetiței ținute în cușcă
Magistrații de la Tribunalul Bacău vor avea pe masă, la finele acestei săptămîni, dosarul care face referire la M. B., fetița de doi ani și jumătate din Horgești, care a fost luată de lîngă familie fiindcă trăia într-o cușcă. în fapt, un pat cu zăbrele de lemn, peste care bunicul și străbunica micuței, cei care se ocupau de creșterea ei, au pus un grătar cu plasă metalică, de frică ca nepoata să nu sară și să se accidenteze. S-a aflat despre asta, n-a fost deloc pe placul autorităților, iar copila a fost luată de Protecția Copilului. După anchetele sociale finalizate și pe timpul discuției cu mama fetiței și cu bunicii ei s-a ajuns la concluzia că un unchi din partea mamei poate să aibă grijă de copil. Odată cu apariția pe scena evenimentelor a unchiului Iorgu Bourici, lucrurile pot mult simplifica situația fetiței. Potrivit asistentului social din Horgești, Gina Uricariu, „copilul a mai stat la acel om. Iorgu Bourici este salariat la o fabrică de încălțăminte de la Bacău, are o stare materială bună și, în plus, are și el două fete care sînt la școală. El ne-a declarat că o vor crește pe Mariana ca pe propriul lor copil”, a explicat oficialul de la Horgești. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.