Schimbarea la față

Mîncătorii de usturoi și… „lustrația”!

Calistrat COSTIN

Se-agită din nou (cu „moda” nu te joci!) sloganul ce părea cam obosit: „proces comunismului”, care proces ar trebui să aibă loc întru purificarea societății de fantasmele și de sechelele „epocii de aur”, întrucît decembrie ’89 n-a făcut decît un „halt”, un „gata, fraților!”, „gata, dragi tovarăși, de-acum trecem pe… dragi domni și pe proprietate capitalistă, că nu mai ține, v-a ajuns, v-ajunge, ați… domnit destul peste țărișoara noastră scumpă de era s-o aduceți la sapă de lemn, gata deci și cu… limba de lemn, o dăm pe alte… limbi, gata și cu clasicii marxism-leninismului, o-ntoarcem pe corifeii capitalismului, că vrem să scăpăm de sărăcie, vrem democrație, valea!”
Parcă a fost ieri… mi-aduc aminte că un „camarad” răspopit taman de Crăciunul lui ’89, pe nume Mitică Mazilu, în scurta dar revoluționara sa cursă de cucerire a „prim-planului” pe baricadele „zaverei”, a făcut la un moment dat o greșeală de limbă: în loc să strige cu vocea sa dogit-diplomatică „moarte comuniștilor”, a lăsat să-i scape printre buzele sale vineții sintagma „moarte securiștilor”, ceea ce, s-o recunoaștem, nu-i chiar tot dracul ăla, că unu-i „comunistul” și altu-i „securistul” (că Mitică al nostru a slujit în amîndouă „bisericile” asta-i altă specialitate de pește!). La început, dragă Dom’ Mitică, au fost, cică, ei, comuniștii și-abia apoi, ei, securiștii, așa că ultimii sînt rodul gîndirii celor dintîi, și, ca orice creștin de bună credință, te poți întreba, pe bună (nebună) dreptate, de ce Dom’ Mitică să moară copiii înaintea genitorilor lor, că mai logic-omenește e să se care cei bătrîni primii și după aia cei tineri, după ce, vasăzică, vor fi încărunțit și ei…!? Fapt e că a doua, a treia, a noua, a… „n”-a zi după acea înflăcărată manifestație pe tunurile răzmeriței, comuniștii și securiștii se găsesc armonios distribuiți pe întreg eșichierul geografic și politic al scumpei noastre patrii. Dorind atunci moartea unora în detrimentul celorlalți, Conu’ Mitică a băgat mare zîzanie în marea familie a „postdecembriștilor”! O fi făcut EL-POPORUL „agitația” respectivă, dar e greu a crede că a făcut-o, așa, de capul Său! Minți luminate, analiști fără prihană, oameni care nu umblă cu cioara vopsită au opinat și demonstrat să priceapă tot natul că „rocada” din decembrie a fost „opera” dumnealor, a comuniștilor și securiștilor (evident nu a ălora de la puterea cea mare, că au fost mai multe „eșaloane”!), „operă” însă atent păstorită și orchestrată de oarecari ghiduși „îmbrăcați în haine lucii”, ați ghicit, de „cavalerii de la Malta” (vorba lui Eminescu dintr-o… notă informativă, ăăă, poezie a lui!). Ei bine, „iubiții conducători” trebuiau să-și ia tălpășița că prea o făcuseră de oaie! Partea proastă e că scenariul acelei îmbulzeli a prevăzut, ca „material didactic”, și moartea a numeroși inocenți! Că „cei doi” au fost ridicați la ceruri atunci, în miezul de foc al evenimentelor, nimeni (sau aproape nimeni) n-a avut nimic împotrivă, că ne săturasem cu toții de dînșii! Au trecut acuși douăzeci de ani de la rostirea celebrei butade maziliene și-abia acum pare că se vrea nu „belirea” unora și altora (că nu prea mai e ce „beli”!), dar un proces oarecum simbolic, cu „față umană”, în temeiul unei cumsecade „legi a lustrației”. Tardivă sau nu, punerea la respect a celor care au slujit (capi sau unelte, comuniști sau securiști) orînduirea ce ne-a fost impusă de „înțelegerea” între „granzii” biruitori în al doilea măcel mondial, pare o chestiune, o „măsură” de bun simț istoric și politic.
Veni vorba mai sus de Dom’ Mitică Mazilu care, în ultima vreme, scrie și combate la gazete de mama focului, de ai zice că în anii „comunismului victorios” a fost îngerașul-îngerașilor, cînd, de fapt, (și pe bani frumoși!) el a cauționat cu tot entuziasmul „idealurile” epocii! Dar așa-i omul, „trestie… unduitoare”, se-apleacă după cum bate vîntul! Totuși, puțină „lustrație” nu strică… Dar, dar… ar trebui s-o lăsăm cît de cît mai moale, că să faci „lustrație” cu un întreg popor oropsit, victimă a istoriei, îmi pare nedrept și idiot! O curiozitate de om născut, trăit, nutrit, îndrăgostit de-această obidită „gură de rai”: cine, Doamne, va avea finalmente curajul să ridice piatra de jos spre a-i zdrobi pe acei socotiți greșiți față cu poruncile Tale, Dumnezeule, cine-i acel fără de nici un păcat, să poată condamna pe semenul său la cazne veșnice?! a și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!