Dumnezeii de lîngă noi

Controlorii de trafic aerian sau „navigatorii”, după canoanele mai vechi, sînt cei care coordonează activitatea de zbor după decolare sau înainte de aterizare. Altfel spus, sînt cei în mîinile cărora piloții își pun viața cu încrederea că profesionalismul acestora este dincolo de orice îndoială. Unii dintre ei, din garda veche, sau cei de la „tub” sînt cunoscuți drept navigatori. Ceilalți, tinerii, pe care îi vezi mai repede la discotecă decît la Turnul de control, au o denumire mai modernă: controlor de trafic aerian. Cu toții au în principiu aceleași atribuții: să zboare înaintea piloților, dar nu în realitate, ci virtual, pe un monitor de calculator sau de radar. Și să fie suficient de pregătiți, încît dacă spun unuia dintre piloți să efectueze o manevră, acesta să asculte ordinul fără să le pună la îndoială competența. Iar piloții au învățat că, dincolo de tinerețea sau experiența controlorilor de trafic aerian se ascunde profesionalismul și își pot încredința viața în mîinile acestora atunci cînd aparatele de la bord nu le mai indică nimic sau cînd condițiile meteo sînt atît de vitrege, încît nu văd pista de aterizare nici de la cîteva sute de metri.

Totul pornește din turn

Navigatorii discută cu piloții pe frecvențe radio anume destinate militarilor. Asta nu înseamnă că sînt complet independenți de controlorii de trafic aerian civil. „Noi avem pista comună cu Aeroportul civil și, prin urmare, împărțim același sector de spațiu aerian. Trebuie să ne coordonăm cu ei în momentul în care avem avioane în aer sau la decolare”, ne-a explicat Mihaela Ciupercă, cel mai vechi dintre „pionierii” încadrați drept controlori de trafic aerian. Aceștia sînt cei care dau undă verde pentru aterizare sau decolare tuturor aeronavelor militare. Indiferent că la manșa lor este un ministru, comandantul Bazei Aeriene sau un pilot militar. „Noi lucrăm cu indicative, nu cu VIP-uri. Pentru noi, viața fiecăruia este la fel de importantă, fie că este a unui pilot militar obișnuit sau a unuia care mai deține și funcții oficiale. Poate că este chiar mai bine așa, pentru că altfel nu stai să te mai gîndești că tocmai i-ai interzis șefului tău să ruleze pe pistă sau să vină la aterizare”, ne-au spus controlorii de trafic aerian.
Lîngă ei, un bărbat mai matur, îi priverște cu îngăduință. Este Laurențiu Leașcu, transmisionistul de serviciu, cel care asigură comunicarea „aer-sol, sol-sol și comunicațiile telefonice obișnuite”. El face parte din echipa de șase oameni care dă undă verde de zbor pentru toate avioanele militare.

Prima zi de muncă, după o noapte de amarnică insomnie

Navigatorii spun că fac parte din categoria acelora cărora somnul le joacă feste înainte de zbor, nu după aceea. Preiau aeronava din momentul în care își anunță intenția să decoleze, îi dau aprobările pentru fiecare manevră de pe pistă, și, în final, cea de decolare sau de aterizare. Trebuie să se asigure de două lucruri foarte importante: că au culoar liber de zbor și pistă liberă pentru avioanele care sînt fie pe cale de a decola, fie de a ateriza. Iar ei trebuie să le coordoneze pe toate în același timp, în așa fel încît să nu se ciocnească între ele. „în prima zi de muncă eram după numai cîteva ore de somn. Veneam să înlocuiesc pentru prima dată piloți cu experiență, pe conducătorii de zbor a căror autoritate în materie era de necontestat. în plus, mai sînt și femeie, și mică de statură, cu figură de copil. Mi se părea că nimic nu-i la locul lui, încît să le inspir încredere bărbaților aceia, cărora le luam viața în mîini. Iar la start aveam aliniate vreo opt aparate de zbor. Era o zi de august și avea să se dovedească una plină. Nu mai știu ce-am făcut, știu că am pus mîna pe „cicofon”, (stația radio prin care comunica cu piloții, n.r.), și mi-am făcut treaba. La finalul primei zile de muncă eram mîndră de mine”, ne-a povestit Miki sau „Cea mică”, așa cum i se spune Mihaelei Ciupercă.
„Mie cred că mi-au tremurat mîinile toată ziua în prima zi de muncă. Stres cît cuprinde, cred că îmi tremura și vocea. E destulă responsabilitate cînd înțelegi că dacă se ciocnesc două avioane pe pistă, de exemplu, vina nu este a piloților, ci a ta”, spune sergentul Marius Spînu.
„Bineînțeles că n-am dormit în noaptea dinaintea primei zile de muncă. Chiar dacă știam că am lîngă mine pe cineva cu experiență, că sîntem lăsați singuri din prima zi. Cred că de emoție am dat și cîteva comenzi inverse, dar totul s-a terminat fără incidente, pentru că m-am corectat imediat”, a relatat și sergentul Valentin Nedelcu, cel căruia a început să i se spună deja americanul, pentru că va pleca la un curs de controlori de trafic aerian în Statele Unite ale Americii.

Navigatorii de la „tub”, veteranii cu exeperiență

„Tubul” reprezintă cel de-al doilea segment de control al traficului aerian. Este, de fapt, un fel de container în care se găsește o parte dintr-o stație de radiolocație de precizie. Aici lucrează trei oameni pe tură. Practic, aceștia preiau piloții din momentul în care ies din raza vizuală a controlorilor din Turnul de control și îi ghidează cale de încă 30 de kilometri în spațiul aerian. Dacă se schimbă condițiile meteo, navigatorii sînt ochii piloților. Lt. cdor. Carol Pohl este unul dintre cei mai buni navigatori români. Face parte din vechea gardă, a pregătit majoritatea navigatorilor din România și este printre ultimii din armata română care poate face aterizări fără reproș. Din „tubul” lui, bineînțeles, atunci cînd piloții fie sînt „orbi” din cauza condițiilor meteo, fie rămîn fără sistemele de navigație de la bord care se defectează. „Noi sîntem ca aneșteziștii pentru chirurgi. Dacă piloții au probleme, aterizează după indicațiile noastre. Mi s-a întîmplat să aud conducătorul de zbor cînd îi spunea pilotului, al cărui avion avea defecțiuni la sistemul hidraulic și nu mai putea controla aeronava, să se pregătească de catapultare. Eu i-am spus să vină acasă și a venit. Mai șifonat, ce-i drept, cu ambele cauciucuri sparte, dar am reușit să-l aduc cu bine pe pistă”, ne-a explicat, plastic, Carol Pohl. Autoritatea lui este atît de cunoscută, încît piloții, indiferent de gradul lor sau de unitatea din care provin, cînd aud că este Pohl la „tub”, vin la aterizare fără grijă, chiar dacă nu au nici sisteme de navigație, nici condiții meteo favorabile. „Ca să înțelegeți mai bine, am putea rezuma activitatea noastră la următoarea frază: navigatorii au grijă ca numărul decolărilor să fie egal cu cel al aterizărilor. Cu asta cred că am spus totul. Eu am avut însă neșansa ca în cazul lui Viorel Bîlu să nu mă pot lăuda cu asta, pentru că avionul lui a căzut în munții Zemeșului. Eu eram de serviciu și auzeam în comunciațiile cu colegul meu cum se înrăutățea situația de la secundă la secundă. Apoi i s-a dat ordin să se catapulteze și, pe baza datelor trimise de noi la echipa de salvare, aceștia au știut cu precizie unde trebuie să ajungă”, ne-a spus și căpitanul Ovidiu Sion, șeful de tură din momentul în care făceam noi documentarea aceastui material. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!