Investitorii la Bursă anticipează vara
Ședintă extrem de liniștită ieri, 5 aprilie, la jumătatea primei săptămîni din aprilie, la Bursa de Valori București. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost mai mică de 20 milioane RON, iar indicii au încheiat toți pe scădere, BET și BET-C cu circa 1% mai jos decît marți, iar BET-FI în ușoară coborîre. Nu sînt multe de spus despre această ședință, în general a fost apatică, tranzacții sporadice și cu volume mici, anticipînd parcă sezonul de vară.
Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai tranzacționat emitent din întreaga piață, cu un rulaj de aproape 3,5 milioane RON. Nu s-au tranzacționat, cu toate acestea, decît un număr de 2,35 de milioane de acțiuni pe piața principală și aproape jumătate din acest volum în urma unui singur ordin, care a declanșat și scăderea cursului pînă la 1,46 RON/acțiune (- 1,4%). Din sectorul petrolier nu a rămas decît Petrom (SNP) în piață, Rompetrol Rafinare fiind suspendată ca urmare a regulilor de transparență a informației, ieri fiind așteptate vești de la tribunal, unde se judecă recursul procurorilor la respingerea arestării lui Dinu Patriciu. Instanța a hotărît amînarea dezbaterilor pînă pe 10 aprilie, la solicitarea procurorului de ședință, care „nu a avut timpul necesar să întocmească și să depună motivele de recurs”.
Dar să revenim la SNP. După scăderea semnificativă de marți, cursul a încercat o echilibrare în ședința de ieri. A atins de cîteva ori un maxim de 0,55 RON, însă a închis la 0,54 RON/acțiune (- 0,9%). La Petrom se așteaptă o hotărîre din partea Guvernului asupra modului în care se vor vinde cele 8% din societate foștilor sau actualilor salariați, individual sau prin asociația salariaților.
Una dintre cele mai tranzacționate societăți de la bursă și cea mai tranzacționată de la categoria a doua a fost SSIF Broker Cluj-Napoca (BRK), cu un rulaj care se apropie de 2 milioane RON. în ultimele ședințe titlurile BRK au fost din ce în ce mai tranzacționate și pe un curs în scădere. Cine figurează în data de 10 aprilie în registrul acționarilor are dreptul ca, pentru fiecare 1.000 de acțiuni BRK deținute, să primească gratuit 365 de acțiuni și să subscrie un număr de 361 de acțiuni la prețul preferențial de 1,5 RON/acțiune. Ieri a fost ultima zi în care se puteau achiziționa acțiuni SSIF Broker în acest scop, iar cursul a scăzut continuu, închizand la 3,64 RON/acțiune. De astăzi, titlurile BRK nu vor mai fi purtătoare de acțiuni gratuite și de drepturi de subscriere, astfel că se așteaptă ca prețul lor să scadă la circa 2,42 RON/acțiune.
Acțiunile celor cinci SIF-uri au evoluat pe scădere în ședința de ieri, de fapt au deschis la prețuri mai mici cu cîțiva pași de cotare față de marții și pînă la final au evoluat fără oscilații majore. SIF Transilvania (SIF3) și SIF Oltenia (SIF5) au reușit pe parcurs unele creșteri, fiind singurele care au încheiat ședința pe plus, cu un pas de cotare. Cel mai tranzacționat a fost SIF3, cu un rulaj de peste 2 milioane RON, ajutat și de o tranzacție Deal cu 100 mii acțiuni efectuată la un preț apropiat de cotațiile pieței. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.