Blînda tranziție și descătușarea morală

în sfîrșit, după 16 ani de la revoluția română se simte așa, ca o adiere de primăvară, că ceva începe să se miște și în țara asta. Demersul a peste 500 de personalități publice care cer autorităților statului român denunțarea și condamnarea comunismului produce un adevărat război între palatele Cotroceni și Victoria. Lucrurile par a fi tergiversate, atîta timp cît, pe de o parte, președintele Băsescu a solicitat un document din care să reiasă că regimul comunist trebuie condamnat și cît trebuie condamnat, iar pe de altă parte liberalii – în frunte cu președintele lor Călin Popescu Tăriceanu și vicepreședintele Puiu Hașoti insistă asupra faptului că regimul comunist trebuie condamnat în întregime, în integralitate, deoarece a fost cea mai mare eroare care s-a produs pe pămîntul românesc. Mulți se întreabă, pe drept cuvînt, ce analiză ar mai fi necesară din moment ce din ’90 pînă în prezent s-au scris aproape 1 000 de volume despre comunism, din care rezultă foarte clar – prin cercetare, documentare, probatorii – că regimul funest a fost o crimă generală și de necontestat împotriva României?
Pentru a veni în sprijinul președintelui Băsescu mai mulți reprezentanți ai Alianței Civice i-au adresat acestuia o scrisoare, în care i se arată că raportul cerut de domnia sa și din care să reiasă motivația condamnării comunismului există într-o formă științifică exemplară. Acest raport a fost elaborat de o echipă de istorici a Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundației Academia Civică, după 12 ani de la revoluție și care este valabil științific, se prezintă sub forma unui vast material documentar, din care o parte este cuprins în Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet inițiat de poeta Ana Blandiana în 1993, care deține și calitatea de membru al Consiliului Director al Fundației Academia Civică. Se pare că la propunerea ministrului de Externe există posibilitatea organizării în România a unei conferințe internaționale pe tema crimelor comise în numele ideologiei comuniste, fapt ce întărește și mai mult convingerea majorității că procesul condamnării comunismului este pregătit să înceapă. Devine din ce în ce mai clar că – așa cum spunea și profesorul Tismăneanu – trecutul nu trebuie pierdut în uitare, deoarece atît în România, cît și în celelalte țări ale fostului bloc comunist „au avut loc crime reale pentru care vinovații trebuie
investigați și aduși în fața justiției, dar, ținînd întotdeauna cont că procedurile legale și orice formă de pedeapsă pentru delictele din trecut trebuie să se aplice pe baze individuale, cu menținerea prezumției de nevinovăție ca pe un drept fundamental al oricărei ființe umane, inclusiv al foștilor aparatcici comuniști”. Iată că, în Cehia, legea lustrației – cu toate neajunsurile ei, a oferit un cadru legal prin care s-a evitat din start orice modalitate, orice formă de justiție a mulțimii, pe cînd în România, unde această lege este într-o furtunoasă dezbatere, în fruntea CNSAS se caută un personaj maleabil, care să păstreze discreție absolută în privința materialului informativ din dotarea instituției, tocmai pentru că numeroși membri ai clasei politice, „șantajabili cu trecutul”, își văd carierele compromise. Ticu Dumitrescu, care a refuzat să demisioneze din Colegiul CNSAS, susține că are documente din care rezultă că există peste 1.900.000 de dosare din arhiva Securității din decembrie 1989, la care se mai adaugă 320.000 de dosare operative ale acelui moment și peste 130.000 de dosare penale, față de 1.340.000 de dosare primite de la SRI. Sigur că adversarii lui Ticu Dumitrescu care mai speră într-o renaștere comunistă preferă tăcerea în minciună, contracarînd candidatura lui Ticu Dumitrescu la șefia CNSAS-ului. Și astfel, în loc să se limpezească, să se așeze pe temeliile democrației autentice, climatul politic românesc continuă să fie infectat de intrigi grosolane, de suspiciuni și viziuni conspirative dintre cele mai obscure. O fi comunismul mort ca ideologie și sistem de guvernare, dar moștenirea sa atît de stînjenitoare continuă să bîntuie peisajul politic și social românesc. Iar datorită unei blînde tranziții, cea mai mare parte a nomenclaturii a rămas pe metereze, încercînd la fiecare cotitură, cu fiecare prilej, să convertească vechile ei privilegii politice în drepturi politice și economice noi. Acest fenomen a întreținut un sentiment de injustiție profund, o stare de derută în care predominante au fost minciuna și șantajul. Condamnarea comunismului reprezintă, în primul rînd, o descătușare morală a unui popor care a fost lipsit 45 de ani de o atmosferă curată. „îngrozitor este faptul că o clasă politică conducătoare pervertită nu este în stare să renunțe la nici unul din privilegiile smulse cu de-a sila. Timp de decenii a trăit cu nerușinare pe seama poporului și tot astfel vrea să meargă mai departe”, spunea marele Soljenițîn. A sosit timpul ca cei ce au frîiele guvernării să-i abandoneze definitiv pe securiști și nomenclaturiști și să se alăture luptei lui Ticu Dumitrescu. Altfel, Occidentul – și așa destul de reticent față de România, se va întoarce cu spatele la ea tocmai cînd se întrezărește o rază de speranță. (Romulus Dan BUSNEA). Acest raport a fost elaborat de o echipă de istorici a Centrului Internațional de Studii asupra

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!