Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a aprobat, zilele trecute, calendarul competițional pentru sezonul 2006-2007. Astfel, viitorul campionat al diviziei A, care, amintim, va cuprinde 18 echipe, va începe pe 29 iulie, ultima etapă a turului urmînd să se desfășoare pe 25 noiembrie. Tot în 2006, mai exact pe 2, 9 și 13 decembrie, sînt programate și primele trei etape ale returului. Vacanța de iarna a fotbaliștilor va începe la mijlocul lunii decembrie și va dura pînă pe 24 februarie 2007, dar data poate suferi modificări în funcție dee starea vremii. Ultima etapă a campionatului diviziei A, ediția 2006-2007, este programată pentru ziua de 26 mai 2007. în ceea ce privește eșalonul doi, acesta va porni la drum pe 12 august, turul urmînd să se încheie pe 25 noiembrie. Returul campionatului diviziei B va debuta pe 3 martie 2007 și se va încheia pe 9 iunie. Prima jumătate a campionatului diviziei C este programată se se desfășoare în perioada 11 august – 24 noiembrie, pentru ca returul eșalonului trei să aibă loc între 2 martie și 8 iunie 2007. Cupa României își va consuma prima fază pe 22 iulie, „16-mile”, fază în care vor intra în competiție divizionarele A, sînt programate pentru data de 25 octombrie, în timp ce finala se va consuma pe 23 mai 2007. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.