După prima săptămînă de la lansarea programului „Acordarea de stimulente financiare nerambursabile antreprenorilor locali, în vederea angajării și pregătirii persoanelor fără loc de muncă” s-au înregistrat, în zona minieră Comănești, cereri pentru 222 de locuri de muncă prin dezvoltarea unor afaceri în 16 societăți comerciale. La nivel național, au fost depuse peste 100 de cereri pentru un numar de 2.000 locuri de muncă.
Agenția Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM) a lansat pe 29 martie acest program de finanțare, care are o valoare de 10 milioane de dolari. „Programul a precizat șeful Centrului Comănești al agenției, Stelian Mîrza – își propune stimularea antreprenorilor locali din zona de operare a ANDZM, pentru angajarea și pregătirea persoanelor fără loc de muncă din zonele miniere, prin acordarea de stimulente financiare nerambursabile în valoare de maxim 1.200 de dolari pe an pentru fiecare post de lucru, conform Ghidului de proceduri aprobat prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 181/2006 și publicat în Monitorul Oficial nr. 268/24.03.2006”.
Obiectivele programului sînt facilitarea creării a circa 10.000 de locuri de muncă în domenii alternative mineritului, sprijinirea persoanelor fără loc de muncă din zonele miniere pentru a se angaja și pregăti în altă meserie, precum și suport pentru dezvoltarea antreprenorilor locali. Acest program face parte din proiectul finanțat de Guvernul României și BIRD denumit „închiderea minelor, refacerea mediului și regenerarea socio-economică a zonelor miniere”, proiect în valoare totală de 120 de milioane de dolari. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.