Razna despre fotbal

Constantin CĂLIN

Aud adesea, la comentatorii „de specialitate”, vorba „ce mai contează”. Ea exprimă o „filozofie” cu care nu mă împac defel. „Ce mai contează” e sinonim cu „scopul scuză mijloacele”. Asta înseamnă să cedezi „tiraniei rezultatului”, să încerci să cîștigi altminteri decît regulamentar, fie și necinstit. în limbajul acelorași comentatori, fotbalistul care abuzează de ofsaiduri e un „oportunist”, iar cel care faultează „intră energic”, „la sacrificiu”. Lucru curios, din aceste calificative lipsește, de cele mai multe ori, atît disprețul, cît și ironia. „Ce mai contează” contravine, principial, eticii sportive. O pseudoconsolare, ea bagatelizează greșeala și încearcă să ne deprindă cu toate mizeriile. Dacă o admitem, vom tolera apoi orice: hențul și spălarea de bani, simularea și plagiatul, ațipirile arbitrilor și incoerențele politicienilor etc. Teoretic, un comentator este „un formator de opinie”. Dar – mă întreb – cum să formeze opinii cineva care nu le are și se limitează la relatări?

Unii dintre comentatorii noștri de fotbal par a descinde direct din eroii lui Caragiale. Ca și aceștia, plonjează cu voluptate în ridicol. Sînt bombastici, simt enorm și văd monstruos: „UEFA e cu ochii pe noi! Uniunea Europeană e cu ochii pe noi!”. „Fandacsie” sau realitate? Dacă e realitate, de ce tot pe noi, pe noi? Alte probleme n-au? în Occidentul lor, tribunele sînt populate cu îngeri: nu se produc incidente, nu se aud huiduieli și „scandări rasiste”? în capitala Italiei, de pildă, „lazialii” și „romanii” se iubesc ca frații? La Milano, suporterii lui Inter le spune „Doamne ajută!” celor de la A.C.? La Londra, fanii lui Chelsea defilează la braț cu cei ai lui Arsenal? Tot de Caragiale mi-a amintit și găselnița cu „Meciul unei națiuni”. Cei care au inventat-o au mizat, desigur, pe ambivalența ei: adică, e un meci între noi și un meci, inevitabil, cu (iarăși!) Europa, care fie că nu ne bagă în seamă, fie că ne „monitorizează” sever. Exagerarea e dublă. Mai întîi: România nu s-a scindat nici o clipă în „steliști” și în „rapidiști”. Țara n-a reacționat ca două cartiere. Pentru foarte mulți, de fapt, dilema Steaua ori Rapid nici n-a existat, în ciuda publicității masive făcute meciului dintre cele două echipe. Cît privește discursul, repetat pe multiple voci, despre influența comportamentului la acest meci asupra relațiilor cu Uniunea Europeană, el mi-a amintit cunoscuta teorie a efectului bătăii din aripi a unui fluture din zona Amazoniei asupra climei de pe un alt continent. Neîndoielnic, întotdeauna lucrurile se leagă între ele, dar nu așa cum și le imaginează niște confrați de-ai noștri atinși de febră. Imponderabilele contează prea puțin în politică. Oare, chiar nu se înțelege că România figurează în planurile „Europei” cam tot atît cît figurează Europa în planurile noastre? Nu-i rău că a plouat, în acest interval, cu îndemnuri la cumințenie, dar trebuie să observ că ele aveau în subtext ideea perversă de armistițiu, unul similar cu cel dintre politicieni, care și-au amînat – zice-se – răfuielile pînă la obținerea „Raportului” Comisiei Europene. Nu sîntem obișnuiți să gîndim în termeni de „educație permanentă”. Dimpotrivă, avem deprinderea rușinoasă de a băga gunoiul sub preș pînă trece „agentul sanitar” și pe aceea de a demonstra ad-hoc orice: că sîntem harnici, rezistenți la efort, răbdători, serioși, disciplinați. Ultima calitate, – mai ales între jandarmi!

Faptul că „ne-am scos” cu două echipe pînă în sferturile de finală ale Cupei UEFA le-a cam luat unora mințile. Au dat în doaga grandorii ca (pardon!) Gigi Becali, acesta, mai nou, „Sfîntul Petru al politicii românești, piatra de temelie a bisericii acesteia”! Nu e de rîs: cică „Abramovici”-ul nostru crește în sondaje grație echipei din Ghencea. Văzînd cum se umflă broasca să pară elefant, ajungi, zău, să urăști și ceea ce ai iubit mereu. în mare parte, vina pentru spectacolul jenant al acestei „personalități accentuate” (vreau să zic lovită de paranoia) o poartă cîțiva reporteri din publicistica sportivă, care – naivi sau cointeresați – îl folosesc ca benzină și chibrit pentru articolele și emisiunile lor. „Simptome” recente arată că delirul li se prelungește. Un exemplu e că au început să vadă în fotbalul intern dubluri ale unor celebrități din fotbalul internațional. Astfel, Rapidul e „Eurorapid”, Răzvan Lucescu e „Mourinho”, Bădoi – „Lampard” ș.a.m.d. Ascultîndu-i sau citindu-i, mă întreb dacă nu e cazul ca unor asemenea gazetari cu temperatură ridicată, creatori de „supraeroi”, să li se aplice, sub supraveghere medicală, pungi de gheață pe creștete. Altminteri, întrucît sportul e la fel de contagios ca și politica, există riscul major să-i contamineze pe cei la fel de slabi de minte ca și ei. Și-s mulți, vorba domnului Octavian Paler: „o populație”!eme n-au? în Occidentul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!