SCRIPTA MANENT Sfidarea românilor

* Cultul greco-catolic, armă a maghiarizării

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au văzut lumina tiparului o serie întreagă de cărți, ai căror autori, deși erau maghiari, au scris concis și clar despre populația numeroasă românească din secuime. În această categorie poate fi inclusă și cartea „Geografica Globi Terraquei”, tipărită în anul 1745. Autorul, prezentîndu-i pe secui, a relatat că virtutea lor era războiul. Sursa lor de venituri era mînuirea armelor și jaful producătorilor. Alături de războinici trăia și mulțimea românilor. Autorul a scris: „Valahii hic non pauci (românii nu sînt puțini aici)”.

Iosif Benko a fost autorul unei monumentale opere asupra Transilvaniei, publicată în anul 1777 în care, referindu-se la prezența românilor pe teritoriile subjugate imperiului condus de habsburgi, acesta a constatat: „Românii sunt frecvenți în scaunele secuiești, mai frecvenți în cele săsești și foarte frecvenți în comitatele ungurești. Peste tot ei se află în situația de servili”.

Pentru geografii și etnografii germani și maghiari care și-au publicat lucrările în secolul al XIX-lea, românii au fost una dintre preocupările lor de căpetenie, deoarece, în ciuda politicii criminale imperiale și a supunerii lor unui intens proces de maghiarizare prin cele mai violente mijloace, continuau să fie numeroși. Nu putem exclude dintre acestea studiul etnografic, publicat de Czornig, în anul 1844. Autorul a distins numeroase așezări „curat românești”, fapt ce-i supără extrem de mult pe adepții maghiarizării; alte 50 de așezări erau locuite de populație mixtă, româno-secuiască.

Conform datelor recensămîntului greco-catolic întocmit în anul 1835 funcționau – în scaunele Ciuc și Cașin, opt parohii greco-catolice care se îngrijeau de credincioșii români din 39 de așezări rurale și urbane. În zonele Ciuc și Trei Scaune existau cinci parohii de acest rit, iar parohii respectivi îi aveau în preocupările lor pe românii de această credință, care trăiau într-un număr de 28 de așezări moștenite de la strămoși, altele cu populație „amestecată”. Între acestea se aflau: Sfîntul Gheorghe și Tîrgul Secuiesc.

În părțile Odorheiului mai rămăseseră doar cinci parohii greco-catolice, iar slujitorii acestora îi aveau sub îngrijirea lor pe credincioșii răspîndiți în 72 de localități. Preoții greco-catolici, sub presunea autorităților imperiale, au fost nevoiți să scrie trista situație a folosirii limbilor română și maghiară în efectuarea serviciilor religioase.

Realitatea semnalată de slujitorii bisericii unite cu Roma demonstrează cu multă putere că organizarea, sub conducerea împăratului Leopold și a cardinalului primat al Ungariei, a noului cult religios, a constituit un nou și pervers mijloc de învrăjbire a românilor între ei pentru ca fenomenul maghiarizării acestora să fie cu mult ușurat.

Formarea coaliției retrograde austro-maghiare, în 1867, după marea baie de sînge și reușita trădare a lui Kossuth de către cei ce colaboraseră cu el, petrecută la Șiria în anul 1849, a constituit perioada cea mai favorabilă pentru triumful maghiarismului asupra românilor ortodocși, greco-catolici, catolici, luterani și calvini.

Maghiarizarea românilor din Transilvania și Ungaria, prin intermediul greco-catolicismului, a fost folosită drept argument puternic pentru calvinii aflați la puterea politică în Ungaria, mulți dintre ei proveniți din rîndurile românilor ortodocși, ca să organizeze Episcopia greco-catolică maghiară Hajdudarogh.

Imediat după 1867, mai precis din anul 1870, a început marea luptă a adepților hungarismului pentru organizarea unei episcopii greco-catolice maghiare, deși cultul respectiv a fost organizat sub egida Sfîntului Scaun, pentru atragerea românilor și a sîrbilor la catolicism. In perioada organizării acestui cult nu existau maghiari adepți ai religiei respective. Acțiunea a fost inițiată de Guvernul Ungariei, susținut de Curtea Imperială din Viena, iar Sfîntul Scaun, prin Papa Pius al X-lea, sfidînd adevărul și poporul român, în iunie 1912 a eliberat bula papală „Christi fideles Gracci”, prin care a oficializat victoria șovinismului maghiar asupra unui mare număr de români greco-catolici. Sfidarea românilor din cele 152 de parohii greco-catolice trecute sub autoritatea episcopului maghiar a constat și în impunerea ca limbă liturgică a vorbirii grecești din epoca homerică. (Prof.dr.Dumitru ZAHARIA)