Slujba de Paști va fi ținută la catedrala „ânălțarea Domnului”

Administrator

Cea mai mare catedrală ortodoxă din România va găzdui, în noaptea de sîmbătă spre duminică, prima slujbă a învierii Domnului de cînd a început să fie construită. între pereții de beton va avea loc cea mai impresionantă ceremonie religioasă, cea de Paști, ce va fi oficiată de un sobor de preoți, avîndu-l în frunte pe Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. Mii de băcăuani vor fi așteptați, încă de sîmbătă seara, la „Sfîntul Nicolae”, de unde mulțimea și preoții slujitori se vor îndrepta spre catedrală. „Ceremonialul religios va începe sîmbătă, 22 aprilie, la biserica «Sfîntul Nicolae», după care ne vom îndrepta spre catedrală. Aici va fi oficiată slujba Aghiazmei Mici și se va stropi subsolul, pentru că nu se va face încă o sfințire propriu-zisă. După care, va avea loc și Sfînta Liturghie din prima zi de înviere”, ne-a declarat preotul Nicolae Hurjui, parohul catedralei „ânălțarea Domnului”.
Puțini sînt cei care știu că această catedrală ortodoxă care se înalță în centrul muncipiul Bacău va fi unul dintre cele mai mari lăcașuri de cult de rit răsăritean din Europa, ea situîndu-se pe locul IV, după fosta catedrală ortodoxă „Sfînta Sofia” din Istanbul, catedrala nouă din Moscova, și cea din Parnas (Grecia). Nici despre subsol să nu vă faceți impresia unui spațiu îngust. Lucrările impresionante au început la zece metri sub pămînt, adică echivalentul unui bloc cu trei etaje. Acest subsol imens cuprinde două nivele: sală de expoziție, depozit de carte, adăpost de apărare locală antiaeriană, iar mai sus, un paraclis, după care, la cota zero, începe catedrala. Construcția care se ridică în centrul Bacăului are ziduri de beton ce ating în anumite tronsoane o grosime de un metru. în ceea ce privește numărul de credincioși pe care îi va putea găzdui de înviere, nu se știe sigur. „E greu de spus. Nu s-a slujit niciodată acolo”, a precizat preotul Hurjui. (Ionuț BARBU)iar mai sus, un paraclis, după care, la cota zero, începe catedr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.