Numele poetului Mihai Eminescu, șters din titulatura Olimpiadei

Administrator

Pentru prima dată, în acest an, Olimpiada națională de limba
română pentru gimnaziu nu mai poartă inclus în titulatură și numele
poetului național Mihai Eminescu. Discuțiile cu privire la acest lucru
nu au întîrziat să apară în rîndul profesorilor. Pentru mulți dintre
dascălii împătimiți de studiul limbii române, faptul că numele lui
Mihai Eminescu nu mai este alăturat unui concurs de o asemenea
importanță este considerat o eroare incalificabilă. Alți profesori sînt, însă, de părere că lucrurile nu trebuie privite chiar atît de strict. Mina Maria Rusu, inspector școlar general pentru Limba și literatura română în cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEdC) spune că decizia pentru păstrarea actualei titulaturi a olimpiadei de limba română îi aparține. „Sînt argumente clare care justifică luarea unei astfel de decizii. Complexitatea și profunzimea operei lui Mihai Eminescu nu poate fi înțeleasă pe deplin de un elev de gimnaziu. Am considerat că este oportun să păstrăm această denumire doar pentru concursul național care se desfășoară în această perioadă la Cluj Napoca și la care participă elevi de liceu. Au existat în anii anteriori voci care considerau că, dacă olimpiada națională de limbă română se numește «Mihai Eminescu», atunci în mod necesar măcar unul dintre subiecte trebuie să trateze teme din opera marelui poet. Ori, lucrările eminesciene care pot fi înțelese pe deplin de elevii de gimnaziu nu sînt, totuși, foarte multe iar asta ar fi însemnat să ne repetăm odată la cîțiva ani. în plus, cred că am fi confiscat, practic, numele poetului național dacă l-am fi păstrat alipit de titulatura olimpiadei”, a conchis reprezentantul MEdC. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.