Protecția Copilului are mai puțini salariați

Redacția Ziarul de Bacău

Direcția Generală pentru Protecția Coșpilului (DGPC) are propriul Corp de control. Aceasta este cea mai importantă modificare adusă noului stat de funcții al DGPC, aprobat de Consiliul Județean, la sfîrșitul săptămînii trecute. „Existența unui Corp de control propriu nu e nouă și a fost prevăzută pentru prima dată în 2002, dar anul trecut nu a mai apărut. În condițiile în care standardele minime de calitate nu apăruseră încă, un corp de control nu-și avea nici locul, dar nici rolul, pentru simplul motiv că nu avea cum să-și exercite atribuțiunile. Acum, aceste standarde au început să apară și Corpul de control a reapărut în statul de funcții”, a explicat Sorin Brașoveanu, directorul DGPC. Corpul de control al Protecției Copilului va fi compus din trei inspectori de specialitate. Directorul Sorin Brașoveanu spune că cei care vor face parte din Corpul de control vor trebui să aibă experiență în domeniul protecției copiilor, motiv pentru care „e posibil să nu facem angajări noi, ci să redistribuim personalul din cadrul Direcției”. Per total, numărul angajaților din sistem a scăzut, comparativ cu anul trecut, cu 144 de oameni, fapt realizat, în principal, prin transferul complexelor de servicii comunitare din Comănești și Moinești către consiliile locale. Pe de altă parte, mutarea centrului de greutate al sistemului de protecție a copiilor către alternativele de tip familial a dus la o suplimentare a numărului de asistenți maternali de la 400 la 435. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.