Joi a fost spartă gheața în ce privește atestarea administratorilor de asociații din municipiul Bacău. La mai bine de patru ani de la ultima întîlnire, membrii Comisiei de atestare desemnată de Consiliul Local Bacău s-a întîlnit cu administratorii asociațiilor din oraș care au avut inițiativa de a merge la atestare. „La prima întîlnire au participat cinci candidați de la tot atîtea asociații. Aceștia au susținut un interviu în fața comisiei, prin care am urmărit să vedem cum își fac treaba, în ce măsură cunosc legislația în domeniul asociațiilor, atribuțiile de lucru. Am urmărit, totodată, și demersurile pe care administratorii le întreprind ca să recupereze banii de la datornici”, a precizat Gheorghe Munteanu, șeful Serviciului Asociații din cadrul Primăriei Bacău. Primii care s-au înscris la atestare sînt administratorii asociațiilor de proprietari 13, 51, 106, 107 și 73. Potrivit reprezentanților Primăriei, după atestare, membrii comisiei vor merge la fiecare asociație, să verifice modul cum cei care gestionează banii relaționează cu locatarii. Abia apoi va fi luată o decizie în ce privește eliberarea sau nu a atestatului fără de care, în mod normal, administratorii nu și-ar putea desfășura activitatea.
Problema este că, în afara celor cinci, nici un alt administrator nu a depus dosarul complet în vederea atestării. în aceste condiții, reprezentanții Primăriei sînt rezervați în ce privește un termen la care ar urma să se încheie verificarea administratorilor. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.