Toată camera se luminează atunci cînd zîmbește. Are trăsături frumoase și o noblețe în gesturi și atitudine cum rar se întîmplă să întîlnești. Vorbește calm, măsurat, iar atunci cînd își dă seama că a greșit un cuvînt începe să rîdă din toată inima. Este venită de ceva ani în România, dar încă nu a apucat să învețe așa cum trebuie limba română. O mai ajută Andreea, fiica sa, cu care vorbește prin casă în limba engleză. „Lasă, că o să vină și vremea în care am să pot să vorbesc și eu ca voi”, spune, plină de încredere, Victoria. Măritată de mai bine de 12 ani cu Ștefan Giurgea, un român de-al nostru de pe lîngă Onești, gîndește deja și simte românește. De religie catolică în țara sa de origine, Victoria a devenit creștin ortodox după ce s-a măritat cu Ștefan. S-a cununat potrivit tradițiilor noastre la biserica din Bogdănești, iar la nunta lor s-a adunat atîta lume cum nu s-a mai văzut în sat pînă atunci. „Stăteau adunați grămadă de o parte și de alta a drumului, din poarta casei pînă la ușa bisericii. Au venit din Onești și din toate satele din jur. Nici dacă venea Ceaușescu, nu se adunau atîția oameni”, povestește Ileana Mihalache, cumnata Victoriei, în timp ce lustruiește de zor mobila din sufragerie. Cumnata sa a trecut, de curînd printr-o operație, nu prea poate face mult efort, așa că o mai ajută la treburi prin gospodărie.
La început îi era greu să se înțeleagă cu soția fratelui său. Arăta cu totul altfel decît ceilalți oameni din sat și nici nu pricepea o boabă românește. Se înțelegeau mai mult prin semne. Acum, după ce au trecut cîțiva ani, s-a atașat mult de ea și o consideră o soră mai mică.
în țara ei era o fată înstărită
Pe Ștefan, Victoria l-a cunoscut la începutul anilor ’90, în timp ce era studentă. Făcea practică la o firmă. Avea de recalculat niște salarii, iar Ștefan s-a nimerit să treacă pe acolo împreună cu niște prieteni. „El a încercat să intre în vorbă cu mine, dar eu nu am vrut să îi dau prea mult atenție. S-a întîmplat ca prin preajmă să fie și fratele meu, iar Ștefan l-a salutat imediat și l-a întrebat cum îi mai merge. Atunci am aflat că ei se cunosc de vreo trei ani și că Ștefan are, de fapt, locuința dată de firma la care lucra chiar în vecinătatea casei noastre. Cu timpul am devenit mai apropiați, iar Ștefan a început să vină pe la noi în vizită. Interesant este că, înainte cu mult timp să îl cunosc, eu visasem că am să mă mărit cu un băiat cu tenul alb, cu mustață și părul lung, așa cum era soțul meu pe atunci. Eu și uitasem de lucrul ăsta, însă mama mea, după ce l-a văzut, mi-a atras atenția că băiatul care vine pe la noi seamănă izbitor de mult cu cel din visul meu”, își aduce aminte Victoria.
Multă lume n-a crezut atunci că mariajul lor o să meargă bine. Familia Ogbeta era una destul de înstărită în Edo, o localitate din vestul Nigeriei, unde părinții Victoriei aveau o casă mare cu o grădină imensă plină de flori. Tatăl său era, pe atunci, directorul unei țesătorii în care lucrau cîteva mii de angajați, mama sa își avea propria sa casă de modă, așa că banii nu erau deloc o problemă pentru familie.”«Cum te duci tu după băiatul ăsta sărac care vine dintr-o țară despre care tu nu știi prea mare lucru?», mă întrebau mereu cunoscuții și prietenii mei. Eu le spuneam tuturor că atunci cînd doi oameni se iubesc nu contează deloc averea. Omul face banii, nu banii îl fac pe el. Nu vreau un om care să se uite la mine ca la o mobilă de preț. Am nevoie de un om pe care să îl simt că mă iubește”, mărturisește Victoria.
A devenit româncă acum 14 ani
S-a căsătorit, în 1993, cu Ștefan. Mai întîi au făcut căsătoria civilă în Nigeria, iar în 1995 au venit în România, să facă și slujba la biserică. înainte, însă, de a se mărita, Victoria a ținut să vină mai întîi în țară, să își cunoască viitorii socri. „Mă gîndeam că trebuie să văd, mai întîi, dacă mă acceptă așa cum sînt. Oricît de mult m-aș fi înțeles eu cu Ștefan, nu puteam trăi într-o familie pentru care aș fi fost tot timpul o străină”, spune Victoria. Prima sa venire în România a fost, însă, cu mult mai plină de peripeții decît s-ar fi așteptat. Autoritățile italiene nu prea s-au grăbit să îi elibereze viza, așa că Victoria și Ștefan au fost nevoiți să mai zăbovească încă vreo zi în Roma, unde trebuiau să facă escală înainte de a ajunge în București. Fratele și cumnata lui Ștefan, care nu știau deloc ce se întîmplă, au stat și i-au așteptat la Otopeni două zile la rînd. „Cînd am ajuns la aeroport, am avut primul șoc. La noi, așa arătau aeroporturile județene, nu ditamai aeroportul internațional. Nu am zis nimic atunci. Am înghițit și eu în sec și am mers mai departe. Pînă la Bogdănești am venit, însă, cu mașina și am început să mă uit în stînga și în dreapta, la case. Erau tare stranii. De la Onești la Bogdănești mi s-au părut cele mai urîte case pe care le-am văzut în viața mea. «Doamne, Dumnezeule, oare unde vin eu?», și-a spus ea în gînd.
Al doilea mare șoc a fost cel cu baia. Era pentru prima dată cînd vedem un closet turcesc. Nu puteam înțelege cum Dumnezeu pot fi folosite cabinele alea din fundul grădinii cu o gaură mare în podea, în care miroase cam urît și unde îngheți de frig iarna”, își aduce aminte femeia. Cu timpul a început să se obișnuiască și cu WC-ul în fundul curții, și cu celelalte greutăți ale vieții de aici. Pe mulți dintre oameni, însă, îi înțelege mai greu. „În Nigeria, oamenii bogați sînt mai darnici. Patronii fabricilor de pîine întîi dau de pomană oamenilor săraci și abia apoi scot dimineața pîinea la vînzare. Aici nu prea există bucuria de a dărui din puținul pe care îl ai. Mă bucur, totuși, că oamenii pe care îi am prin preajmă sînt generoși și buni la suflet”, spune nigerianca din Bogdănești.
Ar vrea să își deschidă propria afacere
Marele său noroc a fost că Ștefan a avut casa lui cînd s-a însurat. „La noi e ceva rușinos pentru un băiat să își ducă nevasta, atunci cînd se însoară, în casa părinților, să stea la un loc cu mama și cu tata. Trebuie să aibă casa lui. Aici văd că mulți băieți fac așa, și nu e bine deloc. întotdeauna or să existe certuri între părinți și copii dacă stau la un loc. Noi am fost norocoși, am avut de la început casa noastră. Nu arăta cine știe ce la început, însă cu timpul am amenajat-o cum am știut mai bine”, recunoaște Victoria.
Cu timpul a început să se obișnuiască și cu viața de aici, chiar dacă femeile nigeriene din categoria ei socială au o viață mai ușoară. A reușit să își facă și aici un locușor în care să se simtă bine. Are o fetiță, Andreea, în vîrstă de 11 ani, la care se uită ca la ochii din cap, și un soț pe care îl simte alături chiar și atunci cînd se află peste mări și țări. Și după ce a încheiat contractul cu rafinăria nigeriană a continuat să plece prin tot felul de țări, unde reușea să prindă angajamente mai profitabile. Acum se află în Algeria, însă nu mai durează mult și se întoarce acasă.
De rudele rămase în Nigeria îi este cam dor. Vorbește, însă, zilnic, la telefon sau se conversează pe Internet ore în șir. Ce va mai fi peste cîțiva ani, nu are de unde să știe. Ar vrea să își deschidă propria sa afacere, însă taxele pe care le-ar avea de plătit sînt destul de mari. Nici un post la vreo firmă de pe aici nu ar fi prea tentant, din cauza salariilor destul de mici care se cîștigă în România. „Mai bine stau acasă și îmi văd de gospodărie. Ce va mai fi peste cîțiva ani, vom vedea”, spune Victoria. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.