Aleșii județeni au văzut, în sfîrșit, starea jalnică a drumurilor județene, precum și zonele de protecție și de siguranță a acestora. Democratul Petrică Mihăilă a fost cel care susținut că trebuie să se facă ceva pentru curățarea marginii drumurilor, indiferent de cît de mic este bugetul alocat la acest capitol. „Zonele de protecție și de siguranță a drumurilor județene s-au transformat în depozite de gunoaie. Eu propun să emitem o hotărîre prin care cei prinși că depozitează gunoiul la marginea drumului să fie aspru sancționați”, a declarat Petrică Mihăilă. Liberalul Ioan Chiriac a venit însă cu altă idee, care a fost mai pe gustul aleșilor județeni: de a-i premia pe primarii gospodari, care au grijă de curățenia în comună și de curățenia drumurilor județene. „Eu propun ca acei primari gospodari, preocupați de curățenie și de modul în care arată comuna, să fie premiați. Astfel se va crea o competiție între primării și cred că efectele vor fi mult mai bune decît dacă se vor aplica sancțiuni”, și-a susținut punctul de vedere Ioan Chiriac. Acesta a propus să nu fie uitați nici cei care rămîn de căruță în ceea ce privește curățenia și să li se acorde lingura de lemn. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.