într-unul din numerele trecute ale acestei publicații am scris despre faptul că a început să se miște ceva și în țara asta. Mă refeream atunci la atitudinea pe care a început să o manifeste o parte din opinia publică românească față de unul dintre subiectele majore ale existenței noastre și care-și va pune pecetea și asupra viitorului acestei națiuni: condamnarea comunismului. âmbucurător mi s-a părut și faptul că politica românească este forțată să parcurgă, într-un final, etapele unei necesare schimbări. Și nu mă refer aici doar la o cosmetizare de suprafață, de o mascare a ridurilor produse de îmbătrînirea unor concepte și doctrine politice, ca și a celor care le susțin, ci la încercarea de a desluși „meandrele concretului”, de a pătrunde în culisele unor jocuri politice destul de murdare, de a face pașii necesari pe calea adevărului, rareori scos la suprafață de o justiție cu multe lacune în activitatea pusă în slujba cetățeanului, adică a celui care o susține financiar pentru a-i apăra drepturile și/sau interesele cauzelor pentru care pledează. Și iată că în peisajul atît de întunecat al politicii românești apare o undă de lumină, care deși ușor difuză pare să capete strălucire prin prezența unor tineri ce au puterea și curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a găsi soluții reale problemelor majore ale societății, cu detașare și obiectivitate, fără a-și etala aroganța, cinismul, demagogia și ignoranța ce-i caracterizează pe mulți dintre politicienii noștri de azi. Mi-a făcut o mare plăcere să-i revăd pe micul ecran pe Florin Călinescu și Andrei Pavelescu într-o confruntare de idei, fapte, analize, mentalități care scot în prim-plan bolile sociale de care suferă o Românie în agonie, dintre care cea mai gravă este efectul corupător al puterii de stat și al politicienilor asupra economiei.
Este remarcabil să auzim că tinerii noștri viitori politicieni – să sperăm – de marcă, merg între oameni, participă la ședințele tribunalelor -care sînt publice, identifică mari nereguli în actul de justiție, ca și în birocrația ce o înconjoară, intervin public și argumentează cu documente oficiale cele văzute și auzite și revin, uneori, cu insistență asupra subiectelor ce rămîn intenționat mascate, ascunse de ochiul vigilent al acestora. Sînt sigur că toate acestea deranjează o mare parte dintre politicienii noștri școliți la Academia „Ștefan Gheorghiu”, îmbuibați de vechile concepte, ca și de atitudinea refractară față de noul val ce se înalță în politica din România. Mai cu seamă că marii corupți i-au avut în spate pe marii corupți ai statului, iar drama jafului național la care a fost supusă țara noastră nu ar fi fost posibilă poate niciodată dacă mulți dintre cei care au condus destinele statului român nu ar fi fost complici, direcți sau indirecți, ai acestui mare jaf; sau nu ar fi favorizat marii infractori, trădînd astfel interesele financiare ale țării. Iar mulți dintre aceștia bravează, își expun public dotările bărbăției politice: șantajul, șmecheria, escrocheria, lipsa bunului simț și îmbogățirea peste noapte în detrimentul cetățenilor. Și atunci la ce să ne mai mirăm cînd investitorii occidentali consideră că birocrația de tip comunist este la fel de coruptă și de rezistentă la „intemperii” ca întotdeauna și că o mare parte din veniturile guvernului posibil că intră în buzunarele unor oameni de afaceri bine infiltrați? Așa că străinii trebuie să se obișnuiască, încetul cu încetul, cu mita și ciubucul. Și tot așa nu ne mai mirăm că politicienii versați ai vremurilor noastre se amestecă frecvent în treburile justiției și că foști sau actuali procurori de rang înalt au blocat intenționat dosare pătate pentru a-i scăpa de pedeapsă pe cei din elita infractorilor. Iar problemele de morală pe care vor să le scoată în evidență tinerii noștri politicieni și care nu par să joace un rol determinant în societate, își pun pecetea asupra Proclamației de la Timișoara – care se vrea mai ales acum uitată, în timp ce în cadrul structurilor Puterii se fac în continuare doar schimbări cosmetice. Diplomați din timpul străvechi au devenit acum „de carieră”, iar unii dintre cei condamnați politic de Ceaușescu au rămas și astăzi condamnați. Nepotismul continuă să se practice cu fervoare, sub ochiul binevoitor al autorităților, întreprinderi au fost aduse la faliment pentru ca acestea să fie apoi cumpărate pe nimic, iar cea mai mică atingere a intereselor celor puternici este sancționată prin sabotaj, șantaj și amenințări. Sînt lucruri pe care le știm bine cu toții și împotriva cărora începe să se ridice noua generație de politicieni prin vocea și demersul acțiunilor lor care, poate, vor elimina pentru totdeauna sloganurile ultimilor comuniști, precum – „La vremuri noi, tot noi” sau „moral este ceea ce este în folosul meu”. Noi, cei mulți uitați de vremuri, depășiți de evenimente, lipsiți de inițiative și de curaj, ar trebui să le acordăm atenția și încrederea noastră tinerilor aflați pe baricadele politicii. Măcar atît, pentru că în rest se descurcă ei, fiindcă – nu-i așa? – fac parte din noua generație, ei vor fi politicieni de primă mînă. Să-i ajute Dumnezeu. Iar noi să trăim sub semnul speranței și al aceluiași bun Dumnezeu! (Romulus Dan BUSNEA)tala aroganța, cinismul, demagogia și ignoranța ce-i caracterizează pe mulți dintre politicienii noștr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.